Sorin Cehan
Nicolae Guţă a venit degeaba la Roma. Armate de oameni tocmiţi au împânzit Roma cu chipul lui zâmbăreţ, murdărind oraşul şi scoţându-i din sărite pe mulţi romani. Gunoierii de la AMA au făcut multe ore suplimentare pentru a încerca să cureţe cât de cât Roma, transformată peste noapte în „Capitala Manelelor”, iar poliţia municipală s-a mobilizat pentru a-i descoperi pe făptuitorii afişajului abuziv. După toate acestea, au cumpărat bilete la concert doar 150 de oameni.
Regele manelelor a plecat cu coada între picioare, înapoi la Bucureşti, unde are mai mult succes. Semn că românii din Italia s-au desprins puţin de mediul „cultural” din ţară, unde maneliştii fac legea, răsfăţaţi de tabloide şi de televiziuni aşa-zis serioase, simpatizaţi de o populaţie tâmpită de fluxul de manele care curge non-stop în spaţiul public.
Nu e program de Sărbători fără Salam, Puştiu, Bursuc, Vijelie, Copii minune sau de aur, prinţese, împăraţi sau regi. Manelele sunt ca un drog pentru prostime, încadrându-i în categorie pe cei care se predau în faţa subculturii şi se simt bine în compania tânguielilor muzicale ţigăneşti despre duşmani, bani, băutură şi gagici.
Românii din Roma, este o certitudine, nu vor manele, altfel al fi dat cei 20 de euro pe biletul la concert. Nu se poate spune că nu au ştiut.
E neplăcut faptul că „Il Messaggero”, cotidian important, i-a dat atâta atenţie, considerându-l pe Guţă un mare artist român. Dar de unde erau să ştie ziariştii italieni cu ce se mănâncă manelele, muzică de îmbătat şi apoi tăiat cu săbiile la spectacole de Miss Piranda? Ei au întrebat „reprezentanţi” ai comunităţii şi au aflat că Guţă e un fel de „Gigi D’Alessio al României” (Gabriel Rusu) sau că face parte dintre „marii artişti români” (Ramona Bădescu). Nu e vina ziariştilor.
Un lucru e sigur: nu ne-am făcut de râs lăsându-i lui Guţă sala goală.
Nicolae Guţă, concert ratat la Roma
Il Messaggero: “Guţă, Regele jazzului Gipsy” e un „Gigi d’Alessio al României”