Menu
in

Alegeri în diaspora

de Sorin Cehan

Înainte de alegeri, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a anunţat că numărul românilor majori cu domiciliul stabil în străinătate şi, prin urmare, cu drept de vot, este de 441.769. Potrivit MAI, respectivele persoane, care figurează în baza de date a Direcţiei Paşapoarte, au putut să voteze pe liste suplimentare la sediile ambasadelor şi misiunilor diplomatice.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că trimis în cele 306 secţii de votare din străinătate câte 452.300 de buletine de vot. Adică au fost trimise buletine de vot pentru numărul de alegători luat în considerare de Ministerul de Interne. (Conform documentului BEC, secţiile de vot din diaspora au primit 446.947 buletine de vot pentru Senat şi 447.317 buletine pentru Camera Deputaţilor. Sunt totuşi diferenţe, au ajuns mai puţine cu circa 5.000 de buletine de vot decât au fost trimise!)

„Sunt 904.600 buletine de vot. 452.300 la Cameră şi acelaşi număr pentru Senat. Am trimis şi 199.290 de timbre autocolante pentru că în ţările UE se poate vota şi cu paşaportul şi cu buletinul, carte de identitate”, a precizat secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc. Pe de altă parte, la ultimul referendum, numărul românilor rezidenţi sau cu domiciliul în străinătate era, potrivit MAE, de 3 milioane.

Iată ce a declarat chiar Victor Ponta în luna august, în toiul controversei privind prezenţa românilor din diaspora pe listele electorale din ţară: „Din datele de la MAE, totatul cetăţenilor români cu drept de şedere în străinătate este de 3.052.397„. Ar fi trebuit ca aceştia să fie luaţi în seamă la calcularea corpului electoral. Tot în luna august, potrivit datelor comunicate de Guvern, din numărul total de 3.053.397 cu drept de şedere în afara României, aveau paşaport CRDS (cetăţean român cu domiciliul în străinătate) un număr de 469.810 cetăţeni români. Diferenţa până la ultima cifră comunicată de ministerul de Interne (441.769) este de circa 28.000, şi teoretic, ar putea fi explicată prin faptul că nu toţi posesorii de paşaport CRDS au drept de vot (mulţi sunt minori).

Dar la votul din 9 decembrie a apărut o nouă variantă: nu se ştie de unde au apărut alte cifre la Biroul Electoral Central. Potrivit situaţiei de centralizare a voturilor de la BEC, totalul alegătorilor înscrişi pe liste în străinătate era de 61.014, iar totalul alegătorilor prezenţi la urne a fost de 60.878. Procentul celor care au votat în diaspora ar fi fost aşadar de 99,77%, în timp ce procentul naţional de prezenţă la vot în România a fost de 41,72%. Matematica nu e o opinie, se spune în Italia. O fi valabil şi în România?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version