in

Agenți SIE în presa internațională, sunt acuzați ziariștii români care publică în străinătate

Generalul Predoiu, fost şef al Serviciului de Informații Externe, a făcut declarații incendiare într-un interviu pentru cotidianul Adevărul. Predoiu recunoaște, și după părerea lui „nu e un secret” că mulți ziariști români care scriu în presa internațională sau realizează emisiuni radio-TV străine ar putea fi agenți ai SIE.

El a afirmat că despre colaborarea cu SIE nu știe nimeni, eventual partneerul de viață al celui racolat.

«Activitatea de ofiţer SIE este acoperită, este protejată, secretă. (…) De regulă familia apropiată ştie. Şi sunt situaţii în care noi recomandăm să ştie, pentru că altfel apar alte probleme. Familia apropiata însemnând de regulă partenerul de viaţă…», a precizat Predoiu.

Fostul director a declarat că SIE lucrează exclusiv în străinătate, că încearcă să „penetreze medii de interes”, printre care şi instituţii de presă, şi că statele respective sunt la curent de încercările altora în acest sens.

„SIE lucreaza exclusiv din străinătate, penetrând medii de interes prin prisma informaţiilor care sunt vehiculate în mediile respective, sau de interes prin prisma accesului membrilor respectivi în alte medii unde este cantonată informaţia secretă. Mediul de presă e de mare interes pentru noi. Si facem tot ce putem ca să-l penetrăm. Asta nu-i un secret, că altfel nu vi l-am spune.

E cunoscut şi de serviciile de informaţii din statele respective, care ca să protejeze mediul de presă de acţiunile unor servicii ostile, este obligat să recurgă la nişte mijloace găsind instrumente de a fi prezent în mediul respectiv şi de a proteja mediul.  Deci din punctul meu de vedere nu prezenţa unor ofiţeri acoperiţi sau alte categorii de persoane în presă este o problemă, ci modul în care sunt folosiţi. Iar aici se intră într-o altă categorie. Dacă justificarea este apărarea interesului naţional, este ok. Dacă e vorba de a pune pe cineva pentru a-ţi face tu lobby, pentru a-ţi apăra instituţia, pentru a-ţi promova profilul, pentru a afla date de compromitere despre unul sau altul, pentru că sunt vehiculate în zona de presă o gramadă de informaţii”, a adăugat fostul director.

În acest fel Silviu Predoiu a aprins o lumină diferită asupra unor români care scriu în presa internațională, sugerând că mulți ar putea fi agenți SIE.  

De câte ori nu am citit știri preluate din presa străină despre situații din România, a căror valoare de adevăr era crescută doar fiindcă apăreau în „prestigioasa publicație” X sau Y? De fapt, știri care convin unui anumit proiect din laboratoarele SIE, plasat pe ascuns și preluat ca știre bombă, via presa internațională. Mecanismul este străveziu, dar încă mai funcționează.

Carierele unor jurnaliști români din străinătate este posibil, așadar, să fi beneficiat de o susținere cu totul excepțională, pentru a putea intra în redacțiile unor influente instituții de presă și a putea publica la „indicațiile prețioase” venite de la București. Verifică cineva fondurile cheltuite de acești pioni SIE cu propulsie secretă și, mai ales, care sunt știrile pe care trebuie să le citim cu mănuși? De azi înainte, se recomandă multă prudență la citirea articolelor din presa internațională semnate de români sau care îmbrățișează o cauză evident părtinitoare din România.

Și în presa din diaspora românească există situații necredibile de supraviețuire a unor proiecte falimentare și lipsite de orice valoare. Publicații cu un conținut lichid, fără consistență, rezistă nu se știe cum, în niciun caz susținute de conținut. Un mic departament din SIE se ocupă și de presa românească din străinătate.

Sorin Cehan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, începe vânătoarea mașinilor înmatriculate în altă țară, măsuri drastice: amenzi uriașe, sechestru și confiscarea autovehiculelor

Seniorul şi simulacrele democraţiei. Când, domnule Coposu, când vine şi pentru noi salvarea? Curând. N-aveţi grijă.