Prin publicarea de informaţie pură, publicul a avut acces parţial la adevărata natură a deciziilor politice. O lume până acum total obscurată a fost deschisă, printr-un nou experiment mediatic, nonconvenţional de o forţă uriaşă.
Niciodată în istoria presei moderne nu au fost publicate, într-o asemenea cantitate, informaţii nefiltrate de redacţii, de sursă directă, despre atâtea guverne ale lumii şi referitoare la evenimente cruciale.
Documentele cele mai citate acoperă decizii ale guvernelor Spaniei, Marii Britanii, Italiei, ale SUA, din ultimii zece ani. Ele fac referire la situaţii nete precum cazul Guantanamo – care implică mai multe state – sau procesul Couso (Spania); pun în valoare relaţiile private dintre lideri şi contracte politice preferenţiale.
Numai în cazul Guantanamo, documentele publicate pun în valoare corupţia politică – imposibil de demonstrat în jurnalismul clasic, care depinde de bunăvoinţa surselor. Documentele spaniole arată de exemplu că SUA au intervenit direct în politica internă, că nu agreau politicienii socialişti, că solicitau nici mai mult nici mai puţin decât achitarea militarilor implicaţi în uciderea jurnalistului Couso, în Irak, în 2003. {i britanicii au scris despre faptul că fostul premier Tony Blair s-a angajat să protejeze interesele americane în ancheta Chilcot, un alt caz iscat de războiul din Irak. Aceste state nu s-au ferit să discute public implicaţiile documentelor ceea ce arată clar o solidă cultură democratică şi diferenţele de atitudine şi în timpul războiului din Irak şi acum dintre statele europene.
Publicarea acestor documente marchează clar sfârşitul unui mit, acela că secretele puterii sunt inviolabile. Nu sunt. Publicarea acestor date arată că atâta vreme cât secretele marchează decizii grevate de ilegalitate şi corupţie, clasificarea nu ajută la nimic. Un comentator britanic a observat că de bună seamă că aflarea adevărului devenise o necesitate după ani de ocultare.
Alte documente vizează complicatele reţele de relaţii dintre lideri politici precum Silvio Berlusconi şi Vladimir Putin, idiosincraziile unor lideri din Orientul Mijlociu, tendinţe politice uluitoare precum predispoziţia Chinei de a accepta o reunificare a Coreei de Nord şi Coreei de Sud.
Cele mai importante sunt documentele care arată clar ingerinţele SUA în materie de jurisdicţie naţională în timpul războiului din Irak.
În afara acestei ieşite din comun introspecţii în lumea politică- ale cărei implicaţii încă nu le cunoaştem, Wikileaks a reuşit o mutaţie remarcabilă în media. A obligat establishmentul mondial de presă să modifice mesajul publicat, esenţializat la informaţie pură. Ziarele, televiziunile condiţionează conţinutul de format. Internetul, care permite un flux nelimitat de date, a obligat şi prin cantitate şi prin calitatea datelor la o modificare de conţinut. Am asistat la o minirevoluţie, cu implicaţii politice şi media. În acest eveniment, la noi unde şi trecutul preşedinţilor este muşamalizat şi din posesor de dosar penal ajungi erou anticorupţie (foarte interesant este că actualul preşedinte, masiv susţinut încă din 20 decembrie 2004 de administraţia Bush, era un erou anticomunist şi un luptător anticorupţie în timp ce spaniolii realmente au combătut, la nivel naţional, ingerinţele SUA în politică internă) noi nu avem nici un interes.
În ce ne priveşte, la noi nu se discută absolut nimic. Cazul Omar Hayssam, al ziariştilor răpiţi, rămâne clasificat. Alte state, deşi au avut probleme, nu se feresc să le discute. Noi încă ne comportăm ca şi cum aceste evenimente uriaşe nu ne privesc. Totul s-a schimbat însă din 30 noiembrie 2010.
Desigur, sistemul nostru politic poate continua să creadă că mai merge să prosteşti oameni cu ştiri despre vedete, viaţa intimă a familiei Darie şi alte imbecilităţi de drogat conştiinţe. Defazaţi perpetuu. În timp ce o lume întreagă diseca datele oferite de Wikileaks, noi ne ocupam de blocarea în Parlamentul European a oricărei tentative de contestare a strategiei antijurnalism a tovărăşului preşedinte.
Cu acest tip de cultură civică, jurnalistică şi politică, de muşamalizare şi mers al piticului ne-am poziţionat încă o dată în plus la periferie. Noapte bună şi somn uşor!
Într-un interviu acordat Forbes, Julian Assange, fondatorul Wikileaks vorbeşte clar despre valori etice în politică şi business, despre noi modalitaţi de circulaţie a informaţiei – de libertate a ei, mai precis, datorate tehnicii. El spune că nu poţi opri informaţia. Reamintim în treacăt că una din telegramele publicate arată interesul politicienilor în a controla Facebook şi comunicarea pe net.
Reacţia mediilor politice faţă de acest eveniment pune în valoare exact motivaţia publicării datelor. În doar câteva zile, a fost emis un mandat de căutare Interpol în 188 de ţări pe numele lui Assange, deşi omul, de naţionalitate australiană, nu se ascunde. A fost ameninţat, serverele au fost bruiate, site-ul atacat. Au fost politicieni care au cerut – incredibil – literalmente lichidarea, capturarea lui. A fost numit terorist. Documentele publicate arată exact de ce se tem aceşti oameni. De adevăr. O dată în plus, acest „publisher” cum se autodefineşte a arătat că jurnalismul este o meserie aflată la răscruce.
Datele publicate depăşesc orice flux de informaţie din istoria presei moderne. Calitatea datelor este indiscutabilă. Să precizăm doar că pentru a demonstra un caz de trafic de influenţă, un jurnalist are nevoie în afară de norocul chior al unei surse de ani de investigaţii.
Altminteri, publicarea datelor se poate compara ca importanţă istorică, doar cu publicarea pe net a dosarelor unor foşti membri ai poliţiilor politice din fostul bloc comunist.
A crede că acest eveniment complex poate fi ignorat este inutil. Implicaţiile lui nu le cunoaştem încă, politice şi mediatice însă un lucru este clar. Cel puţin la nivelul mass media, acest inovator a obligat o lume întreagă să mediteze, concentrat, în câteva zile, la decizii luate de politicieni în ultimii ani. În sine, şi doar dacă s-ar limita strict la câteva zile, revoluţia lui Assange este o performanţă uluitoare, care apelează la conştiinţe.
Oana Iuraşcu