Struţi şi oameni

Afară ninge liniştit. Cam aşa suntem tămâiaţi în continuare de patronii politici ai naţiei. Orice se întâmplă în lume, la noi ninge. Iarnă, vară, situaţia e sub control. Aceste sintagme – simptome ale limbii de lemn moderne, care ascunde în loc să spună – exprimă foarte bine atitudinea inconştientă, permisivă, tolerantă faţă de absenţa oricărui interes faţă de libertate, în general, în România.
Libertatea cu care am am fost zăpăciţi de moştenitorii politici ai Revoluţiei din 1989 a ajuns o lozincă jalnică, de care şi Ceauşescu ar râde. Sub acest cuvânt golit de orice sens se lăfăie liniştit, ca sub o ninsoare de douăzeci de ani, interminabilă, realitatea faptelor.
Avem un sistem politic, populat de politicieni care au început fără să mai termine munca politică în 1989. {i astăzi ne dau indicaţii în cine să credem, ne spun cât de deştepţi sau proşti sunt liderii mai tineri. La noi, unde fratricidul politic este obicei nescris (s-au marginalizat singuri după cum se ştie, Petre Roman, PN}CD, CDR, Călin Popescu Tăriceanu) blefturelile astea peste nas sunt nişte glume. În criză şi sărăcie – să nu ne îmbătăm cu apă rece, suntem cei mai săraci din Europa şi asta este performanţă guvernului Boc şi nimic nu va schimba acest indicativ) lumea e obligată să asiste la schimburi inutile de replici despre cum Mircea Geoană trebuie să fie mazilit.
Toţi liderii tineri din România sunt prin tradiţie feudal bizantină maziliţi. Nu se ştie de către cine, pentru că libertatea presei depinde de vocaţia adevărului şi la politicieni şi la ziarişti.
Or, când noi avem un sistem populat de câţiva oameni politici, aceiaşi de douăzeci de ani, două, trei ziare care în afară de utilitare şi vedete ne dau buletine meteo, reality show-uri din familia Darie şi comunicate de partid despre ce libertate vorbim?
A vorbi în România despre cazuri uriaşe precum cel al Wikileaks nu se face. Oamenii ar putea fi deranjaţi din tabieturi şi linişte. Ce a declanşat Julian Assange în toată lumea, pentru România nu există. O discuţie despre libertate, drept la informare, dreptul de a şti cine te conduce. Lucruri esenţiale.
Există, repetăm, realitatea a doar câţiva oameni politici. Avem două partide, PSD şi PDL, vechi cunoştinţe de altfel de pe vremea mineriadelor. Opoziţia este redusă la Crin Antonescu. De câte ori îndrăzneşte să deschidă gura este insultat şi batjocorit. Colegul lui de generaţie politică, Geoană, preşedintele Senatului este şi el o ţintă a răţoielilor colective.
Mai mult de majoritate dintre cetăţenii României nu sunt reprezentaţi politic. A vota nu înseamnă a fi reprezentat. Fostul centru dreapta a fost pulverizat de PDL, un partid care şi-a mistificat identitatea. Clasa mijlocie, profesori, medici, mici întreprinzători, intelectuali, interesele şi problemele lor nu sunt reprezentate. Avem un sistem dominat de o grupare monopol – PDL, care reprezintă interese proprii sau este afiliat trendurilor europene şi PSD, care îl susţine tacit pe durata crizei. Oricine este în afara acestui grup de putere este un paria în România, aşa cum de fapt îţi răcneşte în faţă oricine făcut peste noapte om în acest cerc strâmt.
În galeria celor excluşi din realitatea modernă a României nu sunt numai simpli cetăţeni ci şi iluştri. De la regele Mihai, la foşti deţinuţi politici, la poeţi şi scriitori (cartea e subversivă în România şi toantă pe lângă subcultura obraznică a manelei şi a vulgarităţii vedetismului de televiziune), la foşti şefi de partide….nu au dreptul la cuvânt, nu sunt prezenţi activ în realitatea imediată. Deunăzi, a fost dezvelită în piaţa Revoluţiei din Bucureşti, statuia regelui Carol I. Acest mare rege nu mai face impresie în România de parcă ar face parte dintr-o altă istorie.
Preţul acestei linişti aparente este uriaş.
Deunăzi s-a aflat că în România este permis marilor companii farmaceutice americane să facă teste pe oameni pornind de la 350 de dolari. Cine a girat acest tip de politică? Cine consideră că are dreptul să transforme cetăţenii români în cobai? Răspunde cineva pentru această aberaţie?
Toate marile dosare istorice sau de corupţie sunt ….cum să mai spunem altfel, decât că ninge liniştit peste ele aşa cum a nins şi peste dosarele Securităţii, spre diferenţă de cehi şi polonezi unde au fost publicate pe net. Puterea politică în România este absolvită şi mereu nevinovată. Numai românii au trecut, istorie, probleme. Cobaii de serviciu. Cei care ne conduc, nu. Bunăoară, a albit Marius Oprea, un bătrân tânăr de 40 de ani, care a investigat crimele fostei poliţii politice şi s-a făcut rotofei fostul membru PCR, Emil Boc.
Cu acest sistem cosmetizat, care ocoleşte orice punct dureros în propriul beneficiu cum să fie presa? După 1990 existau nenumărate ziare şi voci publice. Acum, nici preşedintele Senatului Mircea Geoană nu are voie să amintească poporului, celor care l-au votat că ancheta privind fraudarea alegerilor prezidenţiale a fost muşamalizată.
Aduce atingeri realităţii oficiale a preşedintelui în exerciţiu. Acest simulacru de libertate politică şi de exprimare (în absenţa prezentării faptelor, orice spui este pălăvrăgeală) este cadoul făcut după comunism, tranziţie şi criză cetăţenilor români.
Această garnitură politică se pregăteşte liniştit acum de alegerile locale din 2011.
Mai are cineva curajul să îi voteze?
Oana Iuraşcu