in

O italiancă luată ostatică într-un stat din Africa s-a întors acasă după un an şi jumătate

O italiancă eliberată după ce fusese luată ostatică în Kenya în urmă cu un an şi jumătate a ajuns la Roma. Ea a aterizat ieri pe aeroportul Ciampino din Roma, la ora locală 14:00. Pe aeroport a fost aşteptată de rude, dar şi de membrii serviciului de informaţii. Prim-ministrul Italiei, Giuseppe Conte, şi ministrul de externe au fost, de asemenea, printre cei prezenţi pe aeroport.

Conform presei italiene, Silvia Romano a fost eliberată de presupuşi militanţi din cadrul organizaţiei Al Shabaab, la 30 de km de capitala Somaliei, Mogadiscio.

Purtând o robă islamică verde şi o mască de protecţie împotriva coronavirusului, Silvia Romano, a fost escortată de la avion de agenţi italieni îmbrăcaţi negru, cu feţele acoperite. Scene emoţionante au avut loc când Silvia s-a îmbrăţişat cu părinţii şi sora sa, fiind ulterior întâmpinată de premierul Giuseppe Conte, pe care l-a salutat atingându-şi cotul de al acestuia.

Italia este o ţară diferită de cea pe care a părăsit-o pentru a lucra într-un orfelinat din Kenya. În localitatea sa natală din apropiere de Milano, clopotele bisericilor au răsunat şi oamenii au aplaudat de la balcoane.

Silvia Romano a spus că este bine, din punct de vedere fizic şi psihic. De ce şi cum a fost eliberată sunt subiecte care au generat multe speculaţii. Ministrul de externe al Italiei, Luigi Di Maio, a declarat că eliberarea ei s-a produs graţie eforturilor întreprinse de agenţia italiană de informaţii externe.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/vice-cancelarul-werner-kogler-promite-700-de-milioane-de-euro-pentru-asociatiile-culturale-din-austria/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român arestat după 19 ani de la crimă, a înjunghiat un italian cu o foarfecă, de mai multe ori, în gât și în abdomen

Virginica Simion a murit după ce, în urmă cu o săptămână, i-a explodat butelia în apartament. Familia cere ajutor pentru repatriere