in

Eugen Tomac (ARD): „Trebuie să simplificăm legile care-i vizează pe românii din afară”

Eugen Tomac, fost şef al Departamentului pentru Românii de pretutindeni, candidează din partea ARD la Camera Deputaţilor, în Colegiul 2 Diaspora. El îşi propune, după cum declară într-un interviu pentru Evenimentul Zilei,  să modifice legislaţia care reglementează relaţiile României cu comunităţile de conaţionali din afară.

Întrebat de reporter care a fost principala reuşită ca şef al DRP, Tomac a precizat:“Am implementat peste 600 de proiecte, am readus în atenţia oficialilor europeni situaţia românilor din Valea Timocului şi am dat o nouă dimensiune relaţiei dintre România şi românii de pretutindeni, toate acestea datorită sprijinului pe care Preşedintele României l-a acordat acestei problematici. 
Cea mai importantă realizare este implicarea mea directă în modificarea legii cetăţeniei române, astfel încât românii de la est de Prut să-şi poată recăpăta acest drept, pe care Stalin l-a furat acum 72 de ani”-

În legătură cu proiectele pe care intenţionează să le propună în Parlament, dacă va fi ales, candidatul ARD a declarat: "Am câteva iniţiative importante pe care le voi promova imediat în Parlamentul de la Bucureşti. Avem obligaţia să modificăm din temelie cadrul juridic existent în relaţia cu românii din afară. Avem nevoie de o lege privind protejarea limbii române peste hotare, deoarece sunt state în care limba română este în pericol de a dispărea. 
Îmi doresc să înfiinţez o comisie de anchetă parlamentară privind masacrul de la Fântâna Albă. Acolo, în 1941, au fost omorâţi peste 3.000 de români doar pentru faptul că doreau să revină în România după ce au fost ocupate Basarabia şi Bucovina de Nord. Trebuie să ştim cine sunt vinovaţii şi câţi români au fost omorâţi într-una dintre cele mai mari tragedii din istoria noastră. Românii din acest colegiu îşi doresc să aibă în Parlamentul de la Bucureşti un reprezentat care să-i asculte şi să se implice în rezolvarea problemelor lor. Îmi doresc să devin această voce în Parlamentul naţional".

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

A căzut de la şapte metri din cauza unor ochelari

MAE: Harta interactivă a secţiilor de votare/ VIDEO