Asociaţia Românilor din Italia (ARI) sărbătoreşte şi în acest an Ziua Naţională a României şi invită pe 1 decembrie pe toţi cei care locuiesc la Roma, Italia, pentru a trăi bucuria de a fi român.
Evenimentul la care vor participa autorităţile locale (primăria oraşului Roma, pe teritoriul căruia se va organiza spectacolul) şi reprezentanţii ambasadei României, este și o ocazie de promovare a imaginii României şi de consolidare a relaţiilor dintre ţări.
”1 Decembrie, ziua care marchează făurirea Statului Naţional Român modern, reprezintă pentru toţi românii triumful idealului naţional, încununarea victorioasă a unui lung şir de lupte şi sacrificii. Românii sărbătoresc cu mândrie în fiecare an această zi specială din istoria neamului românesc. Oriunde s-ar afla, în ţara mamă sau peste hotare, românii participă la afirmarea identităţii naţionale romaneşti, prin diverse iniţiative (spectacole, manifestări, etc.) în cadrul cărora se promovează cultura şi tradiţia românească”, spune Eugen Terteleac, președintele ARI, conform ziarului Unirea.
Pentru desfăşurarea Zilei Naţionale la Roma, ARI a ales ca locaţie Teatrul Tendastrisce, care are o capacitate de până la 7.000 spectatori.
“Ĩmpreunã pentru a ne cunoaşte mai bine la Ziua Naţionalã a României 2012” va include, în zilele de 1 și 2 decembrie, spectacole de muzică populară, colinde, muzică folk, muzică uşoară, dansuri populare, expoziţii de obiecte de artizanat specific românesc: sculpturi, picturi, icoane, îmbrăcăminte, produse artizanale locale.
Evenimentul va fi dedicat în totalitate prezentării culturii şi tradiţiilor româneşti. Invitaţia de a participa la această sărbătoare, pentru cetăţenii italieni, s-a făcut în ideea unei mai bune cunoaşteri şi apropieri între cele două popoare care oricum se regăsesc trăind împreună de mulţi ani (românii, ca număr, sunt prima comunitate de străini din Italia).
Cu această ocazie se va organiza prima ediţie a Târgului România – Italia: o întâlnire între producătorii de bunuri şi servicii din România interesaţi să intre pe piaţa din Italia, pe segmentul consumatorilor din comunitatea românească, dar şi a comercianţilor şi consumatorilor italieni interesaţi de produse de calitate din România. La întâlnire sunt invitaţi să participe expozanţi din România, în principal producătorii de produse tradiţionale, bio şi eco, care au ocazia să se prezinte comercianţilor en gros şi en detail români, asociaţiilor de comercianţi din zona Roma şi consumatorilor din comunitatea românească.
Comunitatea românească din Italia este estimată oficial la circa un milion de persoane, emigraţi în general recent, care doresc să consume produse româneşti conform obiceiurilor alimentare sau cu ocazia unor momente festive, când se manifestă patriotismul alimentar românesc.
Potrivit președintelui ARI, până acum în Italia au ajuns în special produse de slabă calitate, aduse aici conform unui singur criteriu: preţul cât mai mic. Există piaţă pentru produsele româneşti de calitate, cu un bun raport calitate/preţ, nu numai pentru consumatorii din comunitatea românească, dar şi pentru italieni.
O altă categorie de expozanţi la Târgul România – Italia va fi reprezentată de furnizori de servicii orientate către comunitatea românească: telefonie, transport aerian, transport rutier de persoane, colete şi mărfuri, servicii bancare, transfer de bani, servicii medicale, asigurări, etc.
În cadrul Târgului va fi prezentat și un maraton de film românesc – două zile de proiecţii cu filme importante din istoria cinematografului autohton: “Dacii “ – 1966, “Columna” – 1968, “Mihai Viteazul” – 1970, “Cu mâinile curate” – 1972, “Nemuritorii” – 1974, “Un comisar acuză “ – 1974, “Revanşa” – 1978, “Drumul oaselor “ – 1980, “Francois Villon, poetul vagabond “ – 1987, “Porţile albastre ale oraşului” – 1975, “Dumbrava Minunată” – 1980, “Veronica” – 1968, “Vlad Ţepeş” – 1978, “Ştefan cel Mare” – 1974, “Mircea cel Bătrân” – 1989, “Fraţii Jderi” – 1974, “Haiducii lui Şaptecai” – 1970, “O Scrisoare Pierdută” – 1953, “Amintiri din copilărie“ – 1964, “Nea Mărin Miliardar” – 1979.
Potrivit președintelui ARI, la eveniment și-au anunțat participarea reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerul Muncii și Ministerului Agriculturii.