in

EXCLUSIV: Ultimul mesaj pe Facebook al lui Florin Damian

Florin Damian se află acum la etajul 10 al Secţiei de arşi a spitalului Sant’Eugenio de la Roma. Cu opt ore înainte de a-şi da foc, a lăsat un ultim mesaj pe Facebook:  ” SPER SA MA INTELEGETI SI SA MA AJUTATI MULTUMESC VA DORESC NUMAI BINE!!!!!!!!!!!!!!! FLORIN DAMIAN…..”

Românul a postat încă de marți pe pagina sa de facebook, biletul de tren pe care îl cumpărase pentru a se deplasa la Roma, fără însă a da niciun amănunt despre intenția de a protesta în fața palatului Quirinale. A scris doar ”biletul destinului???”

Gazeta Românească a putut obţine detalii în legătură cu starea de sănătate a românului. La ora 17 locală, medicii au confirmat că bărbatul se află în afara oricărui pericol, deşi are arsuri şi alte probleme de sănătate.

Florin Damian, originar din Bozienii de Sus, județul Neamț are cinci copii acasă în România, dintr-o primă căsătorie, şi o fetiţă de şase ani născută în Italia dintr-un al doilea mariaj.

Locuiește la Pinerolo, o localitatea situată la mai puțin de 40 de kilometri de Torino.

A venit în Italia în vara anului 1998 cu speranța că viața sa se va schimba în mai bine, iar cei cinci copii rămași în țară vor avea parte de un ajutor din partea sa.

Odată cu angajarea la firma Arcese Trasporti S.p.A, în anul 2003, cu contract pe timp indeterminat, se părea că destinul lui Florin devine favorabil. Deși programul era tot dificil, uneori plata necorespunzătoare, românul era mulțumit că poate să demonstreze un venit legal și destul de consistent. În 2004 s-a recăsătorit și se părea că viața sa a intrat pe un făgaș bun. „Credeam că viața mea se schimbă în bine. Aveam un loc de muncă bun, mi-am întemeiat o nouă familie și soția a născut o fetiță care acum are trei ani și jumătate. Făceam curse internaționale, în aproape toată Europa, iar volumul de muncă era enorm. Și chiar dacă sufeream multe alte nedreptăți eram mulțumit cu acea situație. Nu mi-am putut imagina însă ce mă așteaptă.”

Accident de muncă

În anul 2007, Florin Damian cade de pe camion și are nevoie de șapte luni de îngrijiri medicale. Acest accident de muncă marchează începutul unui adevărat coșmar. „Ultima dintre curse, la Marsilia mi-a adus un mare ghinion. În timpul descărcării am căzut de pe camion și am suferit grave leziuni la ambele picioare, la spate și la cap. Am anunțat firma, dar aceștia nu au trimis pe cineva să mă aducă. Mi-au spus că dacă nu am leziuni foarte grave să fac tot posibilul să ajung eu cu camionul. Vă dați seama ce leziuni am avut dacă am fost în concediu medical de recuperare, șapte luni de zile. Cu toate astea am reușit să conduc până la Torino.”

Au urmat luni de grea suferință pentru Florin, nenumărate vizite la medici, inclusiv cei angajați de firma la care lucrea. De fiecare dată diagnosticul confirma nenumărate sechele rămase în urma accidentului, dar și înrăutățirea diabetului de care Florin suferea de ceva timp.

„Am făcut zeci de controale, la diverși medici, chiar și cei angajați de firmă. Toți confirmau că am probleme grave de sănătatea, iar activitatea mea în cadrul firmei putea continua în anumite condiții. Nu puteam urca rampe, descarca anumite greutăți, iar distanțele trebuiau să fie mici, deoarece trebuia să fac tratamentul pentru diabet, ceea ce însemna trei injecții cu insulină pe zi.

Nu mai vorbesc de un anumit număr, strict de ore care trebuia respectat, pentru că trebuie să urmez un anume regim alimentar. Cei din firmă nu mi-au dat nicio mână de ajutor, chiar se comportau ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, iar convingerea lor era că eu mă prefăceam că-s bolnav. Când am avut curajul să le spun în față toate acestea, a început războiul psihologic.Nu-mi mai dădeau de muncă și practic m-au tras pe dreapta. Salariul a devenit inexistent, deoarece eram plătit la numărul de ore efectuat. Am căzut și în depresie, deoarece problemele financiare se adunaseră.

Greva foamei

La începutul lunii septembrie 2009, Florin Damian a hotărât ca împreună cu soția și fetita, să încerce să-și rezolve problemele, mergând la Bruxelles. “Am continuat să lupt împreună cu familia mea. Dumnezeu mi-a deschis mintea și nu am căzut în plasa avocatului pe care l-am avut și care nu reușea să rezolve nimic. Am plecat la Bruxelles pe data de 1 septembrie și am depus o petiție la Parlamentul European de unde am primit promisiunea că voi fi ajutat de urgență. O funcționară mi-a zis să fiu în ziua de 7 septembrie la Palazzo Chigi pentru că ei vor trimite toate documentele și voi fi ajutat de autoritățile italiene. Am făcut așa cum mi s-a spus, numai că la Palazzo Chigi nu am fost tratat așa cum mă așteptam. Nimeni nu știa nimic, chiar dacă eu le-am demonstrat că mă întorc de la Bruxelles și am fost trimis la ei pentru a mi se clarifica situația contractului de muncă. Nu m-au ajutat cu nimic, chiar mai rău, nu mi-au luat nici documentele, ci mi-au dat un numar de fax pentru a le trimite din nou.”

Deși avea toate documentele înregistrate, precum și sesizările făcute, Florin Damian nu a primit niciun răspuns și atunci s-a hotărât să apeleze la o formă de protest extremă: greva foamei. “Întors acasă, crezând că cineva va înțelege situația de urgență a familiei mele, am constatat că drumurile mele au fost făcute din nou în zadar și nimeni nu a considerat cazul meu ca o urgență. Atunci, în cumea disperării am încercat să mai gasesc o soluție, o cale pentru a putea cere ajutor. Am hotărât împreună cu soția mea să cerem aprobare de a face greva foamei în fața Parlamentului European.

Am reușit să avem în scurt timp aprobarea pentru manifestare, de la poliția și de la primăria din Bruxelles, pornind din nou la luptă cu soarta. Mi-am luat soția și copilul și am plecat spre Parlamentul European, conștienți că plecăm să înfruntăm un chin enorm.

În ziua de 22 septembrie eram «la datorie», în fața PE, înconjurați de pancarde prin care explicam motivele care ne-au determinat să ajungem să manifestăm în fața Parlamentului European.”

Becali l-a alungat

Prima întânire cu un europarlamentar român a fost cea cu George Becali, care le-a lăsat însă un gust amar. Becali, care era în acel moment și candidat la funcția de președinte al României! “Zilele treceau și eram consolați doar de turiști străini. Într-o după amiază l-am întalnit pe omul care vorbește doar de Dumnezeu, domnul GeorgeBecali. L-am întrebat politicos dacă ne poate da și nouă o mână de ajutor și încercam să-i explicăm despre manifestarea pe care o fîcem în fiecare dimineață în fața Parlamentului. Nu am putut să spunem prea multe pentru că ne-a repezit, spunându-ne: “Haide băăă, nici aici nu mă lăsați în pace?”

I-am spus domnului Becali că nu vrem bani, dar el, grabit, s-a urcat în mașina personală și a plecat. Aveam speranța că măcar a doua zi, prin intermediul șoferului său să putem să-i arătăm documentele și să-i spunem despre problemele noastre. A doua zi, cu speranță , am crezut că se va opri și ne va asculta. Domnul Becali însă, mândru, a trecut spre Parlament fără a se opri măcar o secundă și a ne privi măcar copilul înghețat de frig.”

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

EXCLUSIV / Cristian David (PNL), candidat la Senat în diaspora

Ghidul achiziţionării unei locuinţe în Italia (III) De la cine cumpărăm