Vineri, 21 septembrie, s-a decis soarta celor 3.000 de angajaţi ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Preşedintele Partidului Poporului (PPDD), Dan Diaconescu, a câştigat licitaţia de privatizare a Oltchim, oferta sa, în valoare de 45 de milioane de euro, depăşind celelalte trei oferte. Diaconescu a adjudecat de la Ministerul Economiei 54,8 % din acţiunile combinatului chimic. Totuşi, semnarea contractului se lasă aşteptată, patronul Otv acuzând Ministerul Economiei de rea-voinţă. În replică, premierul Ponta spune că Diaconescu nu are bani şi că Guvernul caută un alt investitor.
După amânări, contestaţii, declaraţii dure, vineri, 21 septembrie, a avut loc deschiderea ofertelor pentru privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu- Vâlcea. Trei investitori au depus oferte pentru cumpărarea combinatului. Este vorba de principalul acţionar minoritar al combinatului, firma germană PCC, omul de afaceri Ştefan Vuza, care a depus oferte prin două firme şi realizatorul TV Dan Diaconescu.
Preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu, este câştigătorul licitaţiei de vânzare a combinatului Oltchim. Patronul OTV a oferit 203 milioane lei (45 milioane euro) pentru a cumpăra întreg blocul de acţiuni al companiei. „Otchim a redevenit pământ românesc, iar românii au redevenit proprietari ai Oltchim. Vom păstra locurile de muncă.”, a declarat Dan Diaconescu după ce a fost anunţat câştigător al licitaţiei.
„Vrem să convingem autorităţile ca aceşti bani să meargă în fondul de salarii şi în combinat. Aceasta este dorinţa noastră, dar nu reprezintă o condiţie”, a mai declarat Diaconescu.
Chiar dacă este cel mai mare producător de mase plastice din regiune, Oltchim nu reuşeşte să devină o afacere profitabilă. Combinatul nu s-a mai putut redresa financiar în ultimii zece ani. Din 2007 încoace, pierderile cumulate se apropie de un miliard de lei.
„Este o batjocură de contract!”
Invitat luni, 24 septembrie, la Ministerul Economiei pentru a semna contractul de vânzare-cumpărare a Oltchim, Dan Diaconescu a acuzat dur autorităţile, vorbind de implicarea politicului în această problemă. Omul de afaceri nu a semnat contractul: „Sunt aproape 100 de inadvertenţe în contracte. Lipsesc anexe, date, certificate. Nu ştim ce documente s-au luat din seifurile Oltchim şi ce s-a pus la loc. Este o batjocură de contract”, a declarat Diaconescu.
„Chiar dacă nu vom reuşi să semnăm acest contract, vom încerca să vorbim cu sindicatele să plătim banii oamenilor de la Oltchim”, a mai spus Dan Diaconescu.
„Din acest contract lipsesc anexe, lipseşte avizul de la Consiliul Concurent,ei. Avocaţii au spus că vor lucra încontinuu şi vor modifica documentele. Sunt spaţii lipsă. E la latitudinea Guvernului când vom semna contractul. Guvernanţii întârzie, nu vor să plătească banii oamenilor, vor să omoare acest combinat”, a precizat patronul OTV.
Diaconescu s-a lansat în critici dure la adresa Guvernului: „Este pentru prima oară când guvernanţii îl ameninţă pe cel care câştigă o licitaţie de succes. Suntem primii oameni care au câştigat o licitaţie fără să dea şpagă (…) Investitorul este poporul român, care trebuie să salveze neapărat Oltchimul.
Reprezentăm forţele binelui. Nu mai pot să rămân pe loc. Trebuie să mergem înainte ca să salvam combinatul. Din păcate, în ultimele zile, nimeni nu mai vorbeşte de combinat. Numai noi mai suntem interesaţi de deschiderea lui. Am înţeles că am fost dat dispărut. Serviciile secrete ne urmăresc pas cu pas de câteva zile. Cel care a câştigat licitaţia este ameninţat de guvernanţi cu închisoarea. Cazul Elodia este nimic în comparaţie cu privatizarea Oltchim”.
Ponta: „DD s-a înţeles cu PDL”
Premierul Victor Ponta a acuzat că democrat-liberalii împreună cu Dan Diaconescu au „aranjat” lucrurile la combinatul Oltchim. Ponta susţine că, cu o zi înainte de licitaţie, Adriean Videanu şi Constantin Roibu se ocupau să aranjeze lucrurile la Oltchim.
„După cum vedeţi, trebuie să reparăm noi toate relele făcute de PDL, cea mai mare hoţie – ani de zile de căpuşare a Oltchimului de către firmele PDL – sute de milioane de euro din bani publici băgaţi de hoţul hoţilor – domnul Videanu”, a declarat Victor Ponta.
„Eşecul privatizării Oltchim este eşecul indiscutabil al guvernului Ponta. Cerem de urgenţă demisia guvernului Ponta. Este singurul responsabil pentru închiderea combinatului. Maniera în care guvernul Ponta a aprobat procedura de privatizare ducea către un singur lucru: eşecul. De aceea, acest personaj politic jalnic – Victor Ponta – acţionează atât în politică, cât şi în actul guvernamental la fel ca domnul Bulă”, a răspuns Adriean Videanu.
Bombă electorală pentru DD
Cumpărarea de la stat a pachetului majoritar la combinatul petrochimic îl face pe Dan Diaconescu câştigătorul unei situaţii pe care statul român a fost incapabil să o gestioneze. Speranţele angajaţilor Oltchim, neplătiţi de două luni şi care au protestat zile în şir cerând o soluţie de la Guvernul Ponta, l-au făcut pe preşedintele Partidului Poporului să reacţioneze şi să capitalizeze politic această chestiune.
Cumpărarea Oltchim l-ar putea aduce mai sus în sondaje pe Diaconescu, care se poziţionează doar la 11% la capitolul încredere. Realizatorul de televizune este depăşit de Crin Antonescu şi Traian Băsescu, ambii cu 17%, topul fiind condus de Victor Ponta, cu 24%.
Mai mult ca sigur, simpatia câştigată de Diaconescu prin „salvarea” combinatului va trimite în Parlament partidul său, PPDD fiind clasat în sondaje la 14,1%.