Presa din Italia a relatat pe larg cazul unui cetăţean român de circa 60 de care s-ar fi folosit de paşaportul diplomatic pentru a nu achita nota de plată într-un restaurant din Roma. Deşi mai mulţi martori afirmă că l-au văzut “fluturând un paşaport diplomatic românesc”, poliţia nu a confirmat identitatea bărbatului. Ambasada României a anunţat, printr-un comunicat de presă, că persoana respectivă nu face parte din “corpul diplomatic sau consular al României”.
Episodul a avut loc vineri, într-un restaurant din centrul Romei. Potrivit publicaţiei “Il Gazzettino”, bărbatul, însoţit de o tânără, ar fi consumat o sticlă de vin, în timp ce aştepta să i se servească prânzul. Deoarece chelnerii au întârziat să aducă comanada, bărbatul ar fi refuzat să achite nota de plată. "Eu sunt diplomat, am aşteptat prea mult şi nu voi plăti nimic", le-ar fi spus bărbatul
Patronul restaurantului, scrie Il Messaggero, a chemat poliţia, punându-şi chelnerii să-l urmărească pe bărbat pe terasa unui alt restaurant.
"Nu voia să plătească consumaţia, voia să decidă el ce plăteşte şi ce nu. Ceea ce nu am suportat a fost că a început să agite paşaportul diplomatic” a spus proprietarul restaurantului.
Iată şi comunicatul primit la redacţie de la Ambasada României la Roma: “Urmare articolelor apărute în presa italiană referitoare la implicarea unui consul sau diplomat român acreditat în Italia într-un incident petrecut la un restaurant din Roma, Ambasada României în Italia precizează că, în urma verificărilor efectuate, persoana care face obiectul articolelor nu este membru al Ambasadei sau al unui oficiu consular din Italia, şi nici membru al corpului diplomatic şi consular al României”.
Cui i se poate elibera un paşaport diplomatic:
ART. 8
(1) Pasaportul diplomatic*) este documentul de calatorie care se elibereaza
de Ministerul Afacerilor Externe, in conditiile prezentei legi, urmatoarelor
categorii de persoane, in scopul facilitarii reprezentarii de catre acestea a
intereselor statului roman in strainatate:
a) presedintele Romaniei;
b) presedintele Senatului si presedintele Camerei Deputatilor;
c) membrii Senatului, membrii Camerei Deputaţilor şi membrii Parlamentului
European;
d) primul-ministru, membrii Guvernului si persoanele asimilate ministrilor;
e) presedintele si judecatorii Curtii Constitutionale;
f) avocatul poporului si adjunctii acestuia;
g) presedintele si vicepresedintii Inaltei Curti de Casatie si Justitie;
h) membrii Consiliului Superior al Magistraturii si judecatorii Inaltei Curti
de Casatie si Justitie;
i) presedintele si vicepresedintii Curtii de Conturi;
j) procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si
Justitie, procurorul general financiar al Curtii de Conturi si adjunctii
acestora;
k) presedintele si presedintii de sectie ai Consiliului Legislativ;
l) guvernatorul si viceguvernatorii Bancii Nationale a Romaniei;
m) presedintele si vicepresedintii Academiei Romane;
n) patriarhul, cardinalul, mitropolitii si sefii cultelor din Romania,
recunoscute de stat;
o) secretarii de stat si persoanele asimilate acestora;
p) membrii corpului diplomatic şi consular şi persoanele care îşi desfãşoarã
activitatea în Ministerul Afacerilor Externe, prin detaşare de la alte
instituţii, pe funcţii corespunzãtoare membrilor corpului diplomatic şi consular;
r) ataşaţii militari şi ataşaţii de afaceri interne, ataşaţii pe probleme de
muncã, judecãtorii sau procurorii de legãturã, adjuncţii acestora, precum şi
funcţionarii superiori din organizaţiile internaţionale şi interguvernamentale;
s) curierii diplomatici;
t) sotul, sotia si copiii minori ai persoanelor prevazute la lit. a)-r);
u) persoanele trimise in misiune oficiala in strainatate, pentru sustinerea
unor interese nationale, pe baza de mandat si pe durata acestuia, cu aprobarea
ministrului afacerilor externe;
v) fostii sefi ai statului roman, fostii presedinti ai Senatului si Camerei Deputatilor si fostii prim-ministri.