Filmul „După dealuri” de Cristian Mungiu, dublu premiat în luna mai la Festivalul de Film de la Cannes, a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin. Regizorul este familiarizat cu o astfel de performanţă – în 2007, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, premiat cu Palme d’Or la Cannes, a reprezentat propunerea României la Oscar.
Potrivit unui comunicat al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), un juriu român format din critici şi istorici de film a ales, cu o majoritate de voturi, ca filmul lui Cristian Mungiu să reprezinte România la premiile Academiei Americane de Film pe 2012, ce vor fi decernate la începutul anului viitor. Anul trecut, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film străin a fost pelicula „Morgen” de Marian Crişan.
Distribuit în peste 30 de ţări
Filmul „După dealuri” spune povestea a două fete, Alina şi Voichiţa, care au crescut împreună la orfelinat şi s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România. Alina vrea să plece de acolo pentru a se stabili în Germania şi îşi doreşte ca Voichiţa să vină cu ea, însă aceasta este ataşată profund de viaţa de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol. „După dealuri” are distribuitori în peste 30 de ţări şi îşi continuă traseul prin marile festivaluri ale lumii: Karlovy Vary, Sarajevo, Moscova, Florenţa, urmând ca în curând să fie prezentat la Toronto – în secţiunea Masters, New York Film Festival, AFI Fest Los Angeles, Buenos Aires şi multe altele.
Dublu premiat la Cannes
Cristian Mungiu a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu, în luna mai, la Festivalul de Film de la Cannes, pentru filmul „După dealuri”. De asemenea, ambele actriţe din rolurile principale, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, au obţinut premiul pentru interpretare feminină. Cristian Mungiu este scenaristul şi regizorul filmului „După dealuri/ Beyond the Hills”, având la bază un fapt divers – relatat în romanele „Spovedanie la Tanacu” (2006) şi „Cartea judecătorilor” (2008) scrise de Tatiana Niculescu-Bran, care a ţinut prima pagină a ziarelor în 2005, atunci când o tânără, Irina Cornici, a murit după o şedinţă de exorcizare într-o mănăstire ortodoxă pierdută printre dealurile vasluiene de la Tanacu. „Cristian Mungiu are o manieră magistrală de a-şi ghida actorii”, au spus Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, mulţumindu-i regizorului.
Regizor de excepţie
Cristian Mungiu a declarat, la gala de premiere de la Cannes, că în spatele poveştii din „După dealuri” există „oameni care au suferit cu adevărat”, amintind că filmul este bazat pe fapte reale. Regizorul român este deţinătorul unui premiu Palme d’Or pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, primit în 2007. Românul s-a remarcat cu filmul „Occident”, în 2002, iar după primirea distincţiei, el a produs şi a participat la realizarea filmului colectiv „Amintiri din Epoca de Aur”, în 2009. „După dealuri”, noul film al lui Cristian Mungiu, care a avut premiera mondială sâmbătă, la Festivalul de la Cannes, a fost întâmpinat de critici atât cu aplauze, cât şi cu dezaprobări, însă regizorul spune că vrea ca pelicula să-i provoace pe oameni să aibă o opinie, mai degrabă decât să placă.
Lăudat de români
„Aceste premii îl confirmă pe Cristian Mungiu în calitate de regizor, dar ele sunt foarte importante şi pentru cinematografia românească”, a declarat Corneliu Porumboiu, recompensat la Cannes cu Camera d’Or în 2006 pentru „A fost sau n-a fost?” şi cu Premiul Juriului secţiunii Un Certain Regard în 2009 pentru „Poliţist, adjectiv”. Cristian Mungiu a ştiut să redea unui fapt divers „o formă foarte obiectivă”, pentru a schiţa „o frescă a României de astăzi”, a adăugat Corneliu Porumboiu. De asemenea, pentru Cristi Puiu, recompensat în 2005 cu premiul secţiunii Un Certain Regard pentru lungmetrajul „Moartea domnului Lăzărescu”, premiul pentru cea mai bună interpretare feminină obţinut de cele două actriţe „face dreptate tuturor actorilor români” şi „confirmă indirect şcoala de artă dramatică românească”.
Premiile Oscar, tradiţie de 83 de ani
Premiile Academiei Americane de Film, cunoscute popular sub numele de Premiile Oscar, sunt decernate anual de către această organizaţie cu sediul la Los Angeles, California. Prima ceremonie de decernare a premiilor Academiei s-a desfăşurat la 16 mai 1929. Statueta, care reprezintă un om cu o spadă în mână, se numeşte Oscar, pentru că, conform unei legende, actriţa Margaret Herrick ar fi exclamat la vederea statuetei că seamănă cu unchiul ei Oscar. Cei peste 6.000 de membri, toţi profesionişti în diverse specialităţi ale cinematografiei – producători, regizori, actori, directori de imagine sunt acreditaţi ca pe diferite criterii să desemneze cele mai bune producţii ale anului. Alegerea câştigătorilor se face în două etape. În prima etapă sunt nominalizaţi la Oscar cinci candidaţi. Această nominalizare este făcută de membrii Academiei care aparţin aceleaşi specalităţi cu cei nominalizaţi. Câştigătorul de la fiecare categorie este ales de către toţi membri Academiei, indiferent de specialitate. Voturile sunt secrete, astfel că niciunul dintre membrii Academiei nu cunoaşte rezultatele anticipat. Până în momentul ceremoniei în care sunt prezentanţi cei nominalizaţi la fiecare categorie şi plicul sigilat este deschis, numele câştigătorilor nu este cunoscut.