in

Copil de patru ani mort după o anestezie la dentist: «A fost sedat cu un cocktail ce conținea pro-pofol și ketamină»

Un copil de patru ani a fost transportat de urgență, luni, 10 februarie, la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, după ce a fost supus unei anestezii generale în timpul unui tratament dentar, la o clinică stomatologică din Pitești. Copilul a murit două zile mai târziu, după ce a făcut un al treilea stop cardiorespirator și nu a mai putut fi salvat. El era ținut în viață doar de aparate.
Medicii care l-au tratat pe copilul de patru ani sunt cercetați pentru ucidere din culpă. Inspectorii Ministerului Sănătății spun că băiețelul ar fi fost sedat cu un cocktail de medicamente ce conținea pro-pofol și ketamină. Substanțele ar fi trebuit să fie folosite doar într-un spital în care există și secție de terapie intensivă.


Ministrul demis al Sănătății, Victor Costache, a declarat că tragedia copilului nu trebuie să se repete și că modul în care s-a comportat medicul e un „derapaj”. „Este evident că anestezia generală nu se poate practica decât în condițiile prevăzute legal, nu poți administra medicamente în acest fel. (…) Substanța se folosește exclusiv intraspitalicesc, nu putem folosi într-un cabinet stomatologic fără sistem de monitorizare, fără toate circuitele substanțe de acest tip”, a spus Victor Costache.
Medicul anestezist s-a disculpat spunând că tipul de sedare folosit în cazul copilului este o practică folosită des. „Am experiență de peste 400 de copii anesteziați așa”, a menționat bărbatul.
„Tehnica folosită se cheamă largă sedare. Este o practică curentă și în experiența mea și în colaborare cu foarte multe clinici stomatologice, am experiență de peste 400 de copii anesteziați așa, familia și-a dat acordul.
Lucrurile au decurs normal până la un moment dat, la 45 de minute de la începerea intervenției, unde am avut un episod de tahicardie severă asociat cu scăderea saturației oxigenului, care a dus la un stop cardio-respirator, motiv pentru care am instituit resuscitarea cardio-pulmonară rapidă și pacientul a plecat din clinica stabilizat. Am făcut resuscitatea, în paralel am solicitata și serviciul de ambulanță pentru ajuor și împreună cu ei am decis să fie transferat.
Copilul avea nevoie de această procedura care este indicată la pacienții cu anumite probleme sau care sunt efectiv necooperanți și pentru care tratamentele stomatologice reprezință o urgență pentru ei”, a declarat medicul anestezist.
Şi colegiul Medicilor din Argeş îl cercetază disciplinar pe medicul care i-a făcut copilului anestezia generală.
Reprezentanţii clinicii susţin că părinţii ar fi optat pentru varianta analgosedării: „părinţilor li s-a recomandat să încerce totuşi tratarea clasică, chiar dacă exista posibilitatea ca tratamentele să dureze mai mult şi rezultatele să se lase aşteptate. Părinţii au optat însă pentru analgosedare deoarece ştiau de existenţa acestei opţiuni de la fratele mai mare al copilului, căruia i se efectuaseră anterior tratamente dentare sub analgosedare în clinica noastră”.
Direcţia de Sănătate Publică Argeş a amendat clinica privată cu 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizaţia de funcţionare. Verificările iniţiate după incident au stabilit că respectivul cabinet stomatologic nu avea voie să efectueze, conform autorizaţiei de funcţionare, anestezie totală pentru că unitatea nu avea o secţie ATI.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O arhitectă română a lăsat Italia pentru Iaşi: ”Doresc să mă implic în proiecte importante, prin care să îmi ajut ţara”

Arestat la Roma, a încercat să jefuiască o femeie în apropierea unei stații de metrou lovind-o cu o bâtă în față