Spectacolul “Eminescu: Eu rămân ce-am fost, romantic” prezentat la Roma cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2020
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2020 Accademia di Romania in Roma organizează spectacolul de poezie și muzică “Eminescu: Eu rămân ce-am fost, romantic” cu actorul Ion Caramitru și clarinetistul Aurelian Octav Popa. Evenimentul va avea loc în data de 15 ianuarie 2020 la ora 19, pe scena Teatrului Flavio din Roma ( Via Giovanni Mario Crescimbeni, 19, 00184 Roma) și va marca Ziua Culturii Naționale 2020.
Evenimentul se bucură de patronajul Ambasadei României în Italia.
„Recitalul pornește de la manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale lui Mihai Eminescu și propune un dialog inedit în care cuvântul rostit se completează cu intermezzo-uri din muzica clasică și contemporană. Spectacolul a fost prezentat cu succes pe diverse scene din Europa, Statele Unite și Canada. Acesta este un spectacol inedit, care include selecțiuni din manuscrisele de poezie, proză și filosofie ale marelui poet. Grosul operei lui Eminescu se afla în celebra lui ladă cu care umbla pe unde se muta și în care își ducea caietele și notațiile lui, și care acum, în sfârșit, au fost tipărite prin sistem digital, facsimilate de către Academia Română”. Ion Caramitru
„Stilul contribuţiei mele muzicale în acest spectacol imaginat de Ion Caramitru (…) este ca o fereastră către poezie. Nu este o ilustrație, ci un discurs aparte. Artele sunt orgolioase, nu se aseamănă, dar se pot întâlni dacă ajung la acel nivel superior al bucuriei împărtășite“. Aurelian-Octav Popa
Celebrând cultura națională, trebuie să ne amintim periodic să revenim la figura emblematică a lui Mihai Eminescu, poetul căruia îi este închinată această sărbătoare și car trebuie nu doar celebrat, ci în primul rând cunoscut (de românii din generațiile tinere și de cei care aparțin altor culturi naționale) și apoi recunoscut (de cei care i-au studiat creațiile și pentru care revenirea la versurile lui Eminescu este ca o întoarcere spirituală acasă). De aceea, Accademia di Romania a ales să marcheze unul dintre momentele celebrative cele mai importante din an cu o manifestare care să fie un adevărat eveniment dedicat în special membrilor comunității românești din Roma și din împrejurimi, și anume un spectacol cu trei puncte de atracție majore: creația poetică a lui Mihai Eminescu; prezența actorului Ion Caramitru, personalitate culturală cunoscută și apreciată de îmai multe generații de români; îmbinarea declamărilor lirice cu sensibilitatea muzicii într-un sincretism armonios care va sensibiliza cu siguranță publicul prezent în sală.
Ion Caramitru: născut în 1942, într-o familie de aromâni, Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1964, când a și debutat pe scena Teatrului Național din București, în „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu. Este președintele UNITER din 1990, directorul Teatrului Național București din 2005 şi a fost ministru al Culturii în perioada 1996 – 2000. A fost actor şi regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a deținut în perioada 1990 – 1993. A debutat pe marele ecran în filmul „Comoara din Vadul Vechi”, de Victor Iliu, în 1963, iar ulterior a avut roluri principale în peste 40 de pelicule. A interpretat peste 60 de roluri importante din dramaturgia românească și universală, în țară și în străinătate. Ion Caramitru a fost decorat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord cu titlul de Ofițer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic, pentru activitatea culturală româno-britanică desfășurată de acesta.
Aurelian Octav Popa: Copilul care a descoperit un clarinet într-o cameră de muzică a Liceului ” Matei Basarab ” este acum unul dintre cei mai mari clarinetiști ai lumii. Astăzi, după aproape 60 de ani în slujba muzicii, maestrul Aurelian Octav Popa mărturisește că drumul în viață l-a găsit datorită părinților săi care, atunci când au descoperit pasiunea lui pentru clarinet, l-au sfătuit să aleagă calea artei. După absolvirea Conservatorului din București, Aurelian Octav Popa a urmat stagii de perfecționare la Paris și în SUA, apoi cursurile de dirijat susținute de Sergiu Celibidache la Trier. A obținut premii la concursuri internaționale, mai întâi la „Primăvara la Praga” – 1959, fiind primul instrumentist român care a obținut Premiul I în străinătate, apoi la Budapesta, Birmingham, Utrecht și Geneva.
A cântat în primă audiție în România piese camerale ale unor compozitori importanți ai secolului XX: Bartok, Stravinski, Berg, Schönberg, Messiaen, Honegger și concerte cu orchestra. Semnificativă este seria de concerte pentru clarinet românești: Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Ștefan Niculescu, Adrian Iorgulescu, Wilhelm Berger, Cornel Țăranu, Tiberiu Fatyol, Alexandru Paşcanu, Mihnea Brumariu etc. Seria de compoziții pentru clarinet solo este extrem de numeroasă, piesa simbol aparținând lui Tiberiu Olah: Sonata „Pasărea măiastră”. Dintre numeroasele discuri se remarcă cel în compania Filarmonicii „George Enescu” – dirijor Mircea Cristescu, fiind notat cu 10 în revista franceză Répertoire dintre peste 300 de discuri din toate timpurile.
A efectuat turnee ca solist şi dirijor (Orchestra din Constanța, Orchestra din Cannes, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Națională Radio). Modest, comunicativ şi înzestrat cu un umor spontan, maestrul Aurelian Octav Popa este descris de presa germană ca fiind „star-clarinetistul” român care face păsările să cânte.
Rezervări pe adresa [email protected] în limita locurilor disponibile
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ