Compania italiană Iveco a câștigat contractul de 700 de milioane de euro pentru livrarea a 2.900 autocamioane și 400 de remorci către Ministerul Apărării Naționale.
La licitație a participat și o firmă germană, Rheinmetall, care a pierdut procesul prin care cerea reluarea de la 0 a licitației, scrie Cotidianul. Reprezentanții Rheinmetall au susținut că licitația a fost incorectă, pentru că MApN ar fi realizat caietul de sarcini pe o specificație leit cea a camioanelor IVECO. Cu dedicație!
Dar procesul s-a încheiat, iar în curând se va semna contractul cu italienii. Nu sunt primii bani pe care-i încasează Iveco de la noi, anul trecut a vândut MApN, pentru 30 de milioane de euro, 173 de autocamioane militare 6X6 Iveco DV High Mobility Truck.
În caietul de sarcini al licitației este prevăzută o clauză conform căreia o parte din producție să fie locată pe plan local: cabină montaj și șasiu, ceea ce ar reprezenta cam 35% din întreaga valoare a contractului. Circa 230 de milioane de euro ar rămâne în România, pe întreaga perioadă de 7 ani a contractului. Rămâne de văzut unde ar putea fi amplasată construcția, având în vedere capacitățile de acum limitate ale României.
Până în 1989, România avea mai multe facilități unde se puteau produce camioane și alte vehicule grele, dintre care cea mai mare și mai cunoscută era Roman Brașov. Fabrica încă există și încă are capacități de producție, deși mult diminuate față de perioada comunistă, când peste 22.000 de angajați veneau zilnic la lucru.
Pe de altă parte, IVECO deține o facilitate în Ulmi, Dâmbovița – IVECO Truck Services, care deocamdată se ocupă cu reparații, dar care, având în vedere dimensiunile terenului, poate fi transformat într-o unitate de asamblare, astfel mare parte din sumele contractuale să rămână “în familie”.
Italienii, firește, vor vrea să asambleze în propria facilitate pe care o dețin Dâmbovița, care poate fi transformată din service în fabrică în urma unei investiții. Îi ajută în acest sens paragraful din caietul de sarcini ca, la capitolul offset, precizează că se acordă punctaj suplimentar ofertei care prevede „realizarea suprastructurii, inclusiv a cabinei în cazul autocamioanelor, prin realizarea unei capabilități de producție a acesteia pe teritoriul național”. Așadar, realizarea unei capacități noi, nu se specifică folosirea uneia deja existente.
Contractul de 700 de milioane de euro pentru camioane face parte din programul multianual de înlocuire a echipamentelor Armatei Române, învechite fizic și moral și este parte a celebrului, de acum, 2% pe an din PIB pentru Apărare.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ