De când a venit în Italia, Mihaela I. a avut de înfruntat multe lovituri ale vieţii. A fost victima unei agresiuni sexuale, în urma căreia s-a născut Michel Pietro, un băieţel frumos "ca o rază de soare". După o boală necruţătoare, care a doborât-o la pat, românca s-a trezit în vârtejul unui proces, în urma căruia fiul său a fost încredinţat serviciilor sociale din Peninsulă.
Românca nu-şi vede copilul din noiembrie 2010 şi nu-l mai aude la telefon de câteva luni. "Cazul Mihaelei nu este, din păcate, unul rar. Multe conaţionale din Peninsulă ajung în situaţia de a-şi pierde drepturile de părinte, sunt poveşti cutremurătoare, uneori absurde din punct de vedere legal", ne spune avocata Monica Marinescu, cea care se ocupă de cazul româncei.
Mihaela ne povesteşte cum serviciile sociale i-au interzis, treptat, orice contact cu fiul ei: "Nu mă lasă să vorbesc cu el la telefon. Nici să-i trimit un cadou de Crăciun, nu m-au lasat. Spun că băiatul se agită, când vorbeşte cu mine. Da, e adevărat că se agită, mă întreaba mereu când vin să-l iau".
Este disperată, de câţiva ani de zile înfruntă un proces pentru a redobândi dreptul de a trăi alături de fiul ei. Este dispusă să meargă până în pânzele albe, deşi este bolnavă şi se deplasează cu greu, însoţită de bărbatul alături de care şi-a reconstruit viaţa şi care o susţine moral şi psihic. El e cetăţean italian, dar recunoaşte că nu mai are încredere în justiţia propriei sale ţări.
Mihaela ne arată o fotografie a băiatului, pe care o ţine mereu în portofel: părul blond, ochii vii şi un zâmbet larg pe faţă. Zâmbetul de pe vremea când stătea cu mama lui. "Pietro s-a născut în 2004, la puţin timp după ce am venit în Italia, la muncă. Am dorit să-l am, deşi trăiam în condiţii dificile". Pe atunci,
România nu făcea parte din Comunitatea Europeană, iar Mihaela, care mai avea un copil dintr-o căsnicie precedentă, a venit în Italia pentru a câştiga banii necesari întreţinerii fiicei sale, pe atunci minoră, lăsată în grija bunicii din Constanţa.
În 2007, Mihaela s-a îmbolnăvit de cancer. A fost operată şi a început să facă chemioterapie, tratament care o lăsa fără vlagă. Sfătuită de serviciile sociale, a acceptat ajutorul unei învăţătoare – Rosa, care i-a promis că are grijă de băiat. A fost sfătuită să încredinţeze, temporar, copilul italiencei. "Am fost de acord cu procedura "affidamento" în 2009, mai ales că locuiam toţi împreună şi credeam că e mai sigur şi din punct de vedere legal. Nu ştiam ce va urma".
Un dosar halucinant
Ceea ce a urmat, ne spune avocatul Monica Marinescu:
În noiembrie 2009, un asistent social scrie un raport în care descrie o situaţie tensionată în noua familie a copilului şi menţionează "pericolul" ca băiatul să fie dus în România, deşi "nu cunoaşte limba şi nici rudele". Tribunalul de la Roma decide, în ianuarie 2010, întreruperea încredinţării temporare a copilului către Rosa M. şi reluarea legăturilor dintre mamă şi fiu, sub supravegherea asistenţilor sociali, care notează, în raporturile lor, dorinţa băiatului de a sta cu mama lui naturală. În vara lui 2010, asistenţii sociali semnalează Tribunalului "pericolul" ca băiatul să fie dus în ţară, iar judecătorul decide "suspendarea autorităţii părinteşti".
În septembrie 2010, Michel, disperat că nu-şi mai poate vedea mama ca înainte, ameninţă că se sinucide, după cum au declarat învăţătoarele de la şcoala pe care o frecventează. În aceeaşi toamnă, serviciile sociale cer deschiderea unei proceduri pentru a declara starea de abandon a minorului. "Primul pas pentru a-l da spre adopţie, din acel moment destinul lui Michel pare a fi pecetluit", comentează avocatul Marinescu. "Am solicitat, în virtutea unui acord între România şi Italia, încredintarea băiatului către bunica maternă sau catre mătuşa maternă, care locuieşte în Italia. Am cerut reluarea contactelor, măcar telefonice, între mamă şi minor. La 8 mai 2012 ‚ după solicitările noastre telefonice, Tribunalul din Roma a pronunţat o hotărâre prin care respinge cererea, motivând că "legea italiana se aplică minorului străin aflat în stare de abandon", uitând că minorul nu a fost încă declarat în stare de abandon. Tribunalul a mai respins încredinţarea către bunica maternă, motivând că, potrivit legii italiene nu exista legatura de rudenie între minor si bunica materna, întrucât minorul a fost recunoscut doar de mamă – o absurditate!"
Copilul nimănui
"În prezent, doamna I. a fost considerată ca nefiind aptă de a fi părinte. O concluzie bizară, în condiţiile în care doamna mai are o fiică, acum majoră. Nimeni nu a "analizat" cum doamna I. a putut creşte un alt copil. De fapt, cam toata lumea uită ca acest copil are şi o soră, o matuşă, un unchi, bunica din ţară etc". Avocatul Mihaelei continuă să facă cereri Tribunalului de la Roma, "cereri pe care Tribunalul le ignoră – în sensul că nu le respinge, nu le admite, pur şi simplu nu răspunde".
Cel mai grav şi absurd lucru este însă, potrivit avocatului, altul: "Copilul, deşi nu este încă declarat adoptabil, de un an de zile vede posibilii părinţi adoptivi. Mai mult, i s-a şi spus că aceştia vor fi probabil părinţii săi. Totul s-a întâmplat cam în acelaşi timp cu interzicerea contactelor mamă-fiu, după cum reiese şi din documentarea pe care o deţinem".
"Ne aflăm într-o situaţie foarte delicată. Pe de-o parte avem o mamă care- şi doreşte cu ardoare copilul. Pe de altă parte, autorităţile italiene par hotărâte să declare acest copil ca fiind copilul nimănui. Este evident că se ignoră dispoziţiile Legii 218/1995 privind dreptul internaţional privat, cât şi acordurile încheiate cu Statul roman. Mai mult, nu se ţine cont de un drept fundamental prevăzut de Convenţia ONU cu privire la dreptul fundamental al unui copil de a fi alături de propria mamă şi de familia de origine".
Ne despărţim de Mihaela, care are lacrimi în ochi: "Pietro va împlini 8 ani pe 4 august, dar nu-i voi putea duce niciun cadou".
Miruna Căjvăneanu
