in

Viorel Badea, deputat de diaspora, de acord cu distrugerea creației sale: «Acest minister, practic, a fost înființat de mine în 1999. Sub PSD a funcționat jalnic»

„Părerea mea este că modul în care a funcționat Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost jalnic, practic a avut un buget de departament și atribuții de departament. Singura noutate pe care a adus-o: cei peste 75% din angajați, care au fost angajați pe pile și relații.

Acest minister, practic, a fost înființat de mine în 1999 ca Departament pentru Românii de Pretutindeni. Noi am vrut să facem o organizație/instituție care să conteze. Dar modul în care au făcut-o cei de la PSD a fost jalnic, eu zic că este mai important să avem un Guvern pentru românii de pretutindeni. Practic, problemele lor să fie soluționate la nivelul fiecărui minister.

Nu trebuie să facem din Ministerul pentru Românii de Pretutindeni o agenție de turism. Când am funcționat ca departament în subordinea primului ministru în 1999 și când aproape nimeni nu vorbea de românii de pretutindeni, acum brusc toată lumea cunoaște subiectul, am făcut o treabă extraordinară și am avut numai 10 angajați. Ideea este să facem treabă pentru ei, nu trebuie neapărat să creăm o instituție care să nu facă altceva decât să dea niște bonusuri unor persoane aduse politic.

Nu contează că se numește minister, agenție sau departament, contează să facă ceva pentru românii din afară. Ce a făcut Ministerul pentru Românii de Pretutindeni pentru românii din Valea Timocului sau pentru aromânii din Peninsula Balcanică? Vă spun eu, nimic. Nu contează cum se numește, contează ce face pentru oameni.”, a declarat, pentru infoprut.ro, Viorel Badea, senator și președinte PNL Diaspora, membru al Comisiei pentru comunitățile de români din afara țării din Senatul României.

Ludovic Orban, premierul desemnat, are intenția de a desființa Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, prin absorbția acestuia în Ministerul de Externe, sub conducerea lui Bogdan Aurescu.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Monterotondo, româncă de opt ani, moartă după ce s-a înecat cu mâncare la şcoală

Natalia Intotero iese la atac: «Ludovic Orban își bate joc de românii din diaspora»