Update: Potrivit cotidianului "La Repubblica", pe român îl chema Robert Iulian Kessler. Proprietarul apartamentului, arestat ieri, este Massimo Sculli, de 53 de ani.
O altă tragedie la locul de muncă: un român de 27 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident absurd, în timp ce lucra la renovarea unui apartament dintr-un bloc din zona Tuscolana- cartierul Don Bosco din capitala Italiei.
Joi dimineaţa tânărul lucra, împreună cu alţi doi muncitori, într-un apartament pe care trebuiau să-l renoveze. Potrivit reconstituirii poliţiei, în jurul orei 14,00, tânărul a declanşat din greşeală o grenadă aflată într-o geantă ascunsă în apartament, într-un dulap.
Grenada, datând din al doilea Război Mondial, a fost lăsată în apartament de proprietarul blocului, un fost militar de 53 de ani.
Explozia de la mică distanţă i-a provocat românului o rană profundă la nivelul abdomenului. Victima a fost luată cu un elicopter, dar a decedat în drum spre spital. Ceilalţi doi muncitori, aflaţi în apartament, s-au salvat ca prin miracol.
La faţa locului a intervenit un echipaj de specialişti artificieri din cadrul poliţiei, care a găsit alte trei grenade.
Proprietarul a fost arestat pentru deţinere de muniţie de război şi pentru omor din culpă.