in

MAE a trimis prima listă de propuneri pentru secțiile de votare, în Italia sunt doar 22

Ministerul Afacerilor Externe a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă o primă listă de propuneri pentru secțiile de votare din străinătate, care cuprinde 444 de secții pentru alegerile prezidențiale, dintre care în Italia, Olanda și SUA doar 22, în Elveția, Marea Britanie și Franța câte 8, în Spania – 37. Ministerul de Externe spune însă că până în 19 octombrie va trimite noi propuneri, preconizând că în diapora vor fi deschise în total peste 800 de secții de votare, „sub rezerva identificării de spații adecvate și obținerea acordului statului de reședință sau al autorităților locale”.

La alegerile europarlamentare din 26 mai în străinătate au fost deschise 441 de secții de votare, iar mii de români au stat ore întregi la cozi interminabile, o parte dintre ei nereușind să voteze.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat joi că a finalizat o primă listă de propuneri pentru înființarea de secții de votare în străinătate pentru alegerile prezidențiale din luna noiembrie și a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) o listă cu 444 de secții de votare propuse de misiunile diplomatice și oficiile consulare.
Printre cele 444 de propuneri de secții transmise către Autoritatea Electorală Permanentă se numără:

  • Australia și Noua Zeelandă – 7 secții
  • Austria – 17 secții
  • Belgia – 23 secții
  • Canada – 9 secții
  • Cipru – 6 secții
  • Danemarca – 12 secții
  • Elveția, Marea Britanie și Franța – câte 8 secții
  • Germania – 84 secții
  • Italia, Olanda și SUA – câte 22 de secții
  • Republica Moldova – 36 de secții
  • Norvegia – 10 secții
  • Spania – 37 secții
  • Suedia -7 secții
  • Ungaria – 6 secții

MAE spune că termenul limită prevăzut de lege pentru transmiterea propunerilor de secții de votare în străinătate este 19 octombrie, iar până la expirarea acestuia preconizează că vor fi înființate peste 800 de secții de votare în străinătate.
De asemenea, Ministerul de Externe afirmă că va transmite către AEP noi propuneri pentru înființarea de secții de votare în străinătate, „sub rezerva identificării de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României de spații adecvate și obținerea acordului statului de reședință sau al autorităților locale”:

  • Afganistan – 2 secții
  • Franța – 41 de secții
  • Grecia – 11 secții
  • Irlanda – 16 secții
  • Italia – 120 de secții
  • Luxemburg – 3 secții
  • Malta – 1 secție
  • Portugalia – 9 secții
  • Marea Britanie – 62
  • Spania – 112 secții
  • Statele Unite ale Americii – 7 secții

„Avansarea listei a fost posibilă datorită demersurilor susținute ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României care au solicitat sprijinul autorităților locale și au organizat consultări cu reprezentanții comunităților românești, în vederea identificării spațiilor pentru secțiile de votare ce vor fi înființate”, mai spune Ministerul de Externe.
MAE precizează că, potrivit legii, transmite eșalonat propuneri pentru înființarea secțiilor de votare în străinătate, iar AEP adoptă sau actualizează după caz lista secțiilor de votare din străinătate în termen de 3 zile de la fiecare comunicare.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc în 10 noiembrie, iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Atac la badante: guvernul vrea să impună familiilor italiene să rețină impozitul. Cu cât se vor reduce banii primiți în mână de îngrijitoare

Lucrător român mort în accident de muncă, sindicatul Fiom Cgil a organizat o grevă la Alessandria: «Vrem să spunem „Basta!”»