in

Primarul din Jilava, închis pentru fapte de corupţie, ales cu 70% din voturi

Primarul din comuna Jilava, Adrian Mladin, aflat în arest preventiv de jumătate de an pentru fapte de corupție, a câștigat un nou mandat ca independent. Cu toate acestea, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca Mladin să rămână în arest preventiv. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie. În urma acestei decizii, autorităţile sunt obligate să organizeze alte alegeri locale.

Potrivit unor rezultate provizorii, Mladin ar fi fost ales cu 70 de procente. Susținătorii acestuia au sărbătorit evenimentul cu artificii. Primarul Mladin, alături de edilul din Snagov, Apostol Mușat, au fost arestați preventiv în luna decembrie anul trecut. În februarie 2012 au fost trimiși în judecată sub acuzațiile de luare de mită, trafic de influență și fals intelectual.

Potrivit DNA, În calitate de primar al comunei Jilava, Adrian Mladin a cerut unui denunţător suma de 500.000 de euro din care, pe 19 septembrie 2011, a primit 50.000 euro, pentru ca să dispună întocmirea, de către Comisia Locală de Fond Funciar, a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului în suprafaţă totală de 23,8 ha, iar loturile să fie alipite. Pe 28 iulie 2011, Mladin l-a determinat pe finul său Szasz Ovidiu să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul, prin care acesta din urmă să îi cedeze drepturile asupra a două terenuri. În realitate, acest contract a fost încheiat doar pentru a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi totodată de a ascunde originea ilicită a celor două terenuri.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO Muzicianul Damian Drăghici, numit consilier de stat pe problemele romilor

Asociaţia Floare Albastră organizează un Centru estiv pentru copii la Terni