În echipa preotului greco-catolic Andrei Meseşan din Ostiglio (Mantova), care s-a implicat în susţinerea românilor loviţi de cutremur se află şi un român pasionat de fotografie: Costel Liviu Zamfirache, 32 de ani, originar din Bacău, rezident în zonă de 14 ani. El a reuşit să adune mii de imagini şi cadre care ilustrează situaţia românilor din zonele afectate. Liviu Zamfirache locuieşte la Bergantino, provincia Rovigo, o localitate situată în apropiere de Mirandola şi San Felice sul Panaro, două asezări lovite puternic de seismele din ultimele săptămâni. Este consilier în cadrul parohiei "Sfântul Ioan Botezătorul" din Ostiglia, al cărei preot, Andrei Meseşan, a fost legătura cea mai importantă dintre sinistraţi şi autorităţi sau presa românească. Liviu Zamfirache a fost încă din primele zile în prima linie, pentru a da o mână de ajutor echipelor care s-au format.
"De-a lungul zilelor petrecute alături de preotul Meseşan am ajutat la coordonarea ajutoarelor, la distribuirea lor, la formarea de liste pentru cei care aveau diferite nevoi sau doreau sa plece acasă. Am văzut echipele care au venit, persoanele, funcţionarii sau politicienii români care au fost prezenţi în zonă. Am încercat să fiu prezent cât mai mult, să dau o mânăde ajutor." Liviu a citit în Gazeta Românească despre "comitetele de criză" formate în urma cutremurului. Consideră că adevărate echipe sunt cele care îşi fac datoria fără a căuta notorietatea. "E frumos că românii au venit să-i ajute pe români, dar cred că ar fi fost mai bine să nu se facă atâta publicitate în jurul lor. Cine face voluntariat, o face cu gândul de a ajuta pe cei aflaţi în dificultate, fără să se gândească a câştiga o anumită imagine.
Am citit tot felul de comentarii şi nu mi-a plăcut ce s-a creat în jurul acelor acţiuni. Oricum, trebuie să mulţumim celor care au cheltuit bani, au pierdut timp şi au adus ajutoare. Cei care aveau nevoie, au simţit că există o comunitate care le sare în ajutor, la nevoie." Băcăuanul are pasiunea filmărilor şi a fotografiei, iar în zilele pe care şi le- a petrecut în taberele de sinistraţi a făcut mii de fotografii şi cadre. "Prin imagini şi video pot aproape să reconstitui întâmplările din acele zile. De câteva luni mi-am cumpărat aparatură video şi foto profesională, cu gândul să încep o mică afacere. Am folosit-o din plin zilele trecute. Am albume întregi cu imagini, care reflectă situaţia reală de acolo, persoanele care au venit şi s-au interesat de noi, de oamenii aflaţi în dificultate. În curând voi monta un film cu momentele cele mai importante".
Voluntariatul nu se face pentru publicitate
Liviu a venit în Italia imediat după terminarea liceului în România. "Familia mea era deja în Italia. Tatăl meu venise în 1994, după ce acumulase alţi ani la muncă în Turcia. A plecat apoi mama mea şi în final, după terminarea liceului am ajuns şi eu. S-a făcut reîntregirea familiei. De atunci am lucrat pentru puţin timp în două fabrici, una de încălţăminte şi alta de carcase pentru motoare, iar din 2000, fără întrerupere, doar la o fabrică de sticlă. De atunci nu mi-am mai schimbat locul de muncă."
Deşi plecat din ţară imediat după terminarea liceului, se simte foarte legat de tradiţiile româneşti şi ori de câte ori i s-a oferit ocazia a participat la manifestările culturale organizate în zona unde locuieşte. "Am participat la o acţiune referiotare la un fel deînfrăţire dintre delta fluviului Po şi Delta Dunării. Au fost prezenţi primari din oraşe italiene şi româneşti precum şi responsabili ai instituţiilor care urmăresc protejarea celor două delte. Apoi multe alte evenimente culturale româneşti de la Verona sau alte localităţi apropiate. Mă simt legat de România, de tradiţiile din ţara noastră. De fiecare dată am făcut o mulţime de foto şi filme."
Nu are de gând să se întoarcă acasă, în România. "Aici mi s-au născut copiii, aici fac şcoală. Originile româneşti nu le vom uita niciodată, chiar dacă suntem la mii de kilometri distanţă. Oricum, mergem destul de des în România şi ne este de ajuns."
Andi Rădiu
