O localitate de lângă Viterbo, Vallerano, a rămas fără primar din cauza zecilor de alegători români, care, în mai 2011, s-au înscris la vot pe ultima sută de metri- fapt care a dus la anularea alegerilor locale. Un caz asemănător a avut loc la Trevi, unde 35 de români au fost acuzaţi că au fost "acul cântarului" între cei doi principali candidaţi, pe care i-au despărţit doar 14 voturi.
Astfel, pe 5 iunie, scrie Il Messaggero, Consiliul de Stat a anulat alegerile locale din localitatea Vallerano, în provincia de Viterbo, alegeri care au avut loc în mai 2011. Decizia a fost luată după ce Aroldo Mastrogregori, unul din principalii candidaţi la fotoliul de primar- a depus contestaţie la Tribunalul Administrativ împotriva primarului proaspăt ales, Mauro Giovannini (Pdl).
Mastrogregori a acuzat fosta administraţie locală de înscrierea ilegală pe listele electorale a peste 100 de cetăţeni români, care au primit certificatele electorale după expirarea termenului de înscriere pe listele electorale, prevăzut de lege cu 30 de zile înainte de vot.
Cei peste 100 de români au solicitat şi obţinut buletinul de alegător, pentru a putea vota primarul şi consilierii locali, cu mai puţin de 30 de zile înaintea scrutinului- astfel şi-a motivat contestaţia Mastrogregori. Responsabilii biroului electoral au ripostat, susţinând că au aplicat legea, care prevede şi situaţii speciale, când este permisă înscrierea pe listele electorale suplimentare şi după expirarea termenului limită.
Decizia Tribunalului Administrativ Regional din Lazio (TAR), a anulat alegerile, sentinţă confirmată şi în ultimă instanţă, de către judecătorii de la Consiliul de Stat.
Prefectul Romei a numit deja un comisar care se va ocupa cu administrarea oraşului, până la noile alegeri, care vor avea loc în primăvara lui 2013.
Cazul de la Vallerano este asemănător celui din localitatea Trevi, în regiunea Umbria, s-a declanşat un adevărat scandal electoral, după ce 35 de români au fost învinuiţi de către politicienii italieni, că ar fi răsturnat rezultatul la aceleaşi alegeri administrative desfăşurate în luna mai 2011. Cazul a ajuns şi în atenţia cotidianului familiei Berlusconi, “Il Giornale”, care a acuzat românii că ar fi fost “acul cântarului”, decisiv pentru victoria Partidului Democrat, dat drept perdant în sondajele pre-electorale. Atunci diferenţa dintre cei doi candiaţi a fost de doar 14 voturi.
Miruna Căjvăneanu