in

Ministrul de Finanţe nu recunoaște nimic: Nu monitorizăm diaspora, vrem doar să vă dăm parola din sistem!

Peste un milion de români s-au înscris în Spaţiul Privat Virtual (SPV), a anunţat joi ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, care a infirmat informaţia că instrumentul va fi folosit pentru monitorizarea românilor din străinătate, potrivit Mediafax.

„Peste un milion de români s-au înscris, este un număr foarte mare dacă ţinem cont la începutul anului 2018 cred că erau sub 250.000 de români în acest sistem.

Este practic o propunere pentru cei care trăiesc în afara ţării de a folosi astfel de sistem, de a se înrola în acest sistem, dacă doresc, în mod opţional, şi dacă acest lucru se doreşte, atunci prin ambasade şi consulate practic ei primesc acele parole pentru a intra în sistem, pentru a nu mai veni până în ţară pentru a lua aceste parole. Practic este o simplificare radicală şi este un mijloc de comunicare”, a declarat Teodorovici la Antena 3.

În context, ministrul a invocat şi directiva europeană pentru combaterea terorismului, care a fost transpusă în România, care prevede urmărirea şi declararea sumelor de bani mai mari mai mari de 2.000 de euro.

S-a spus într-un mod eronat şi total mincinos că cineva doreşte să impoziteze aceste sume trimise în ţară. Nu, este obligaţie europeană pentru ca acele sume trimise în ţară peste un anumit prag să fie să dovedită provenienţa pentru a evita activităţi de terorism şi alte astfel de activităţi, încă o dată, obligaţie europeană fiind”, a explicat ministrul.

Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de act normativ care extinde capabilităţile Spaţiului Virtual Privat, şi care oferă cetăţenilor români care domiciliază, au reşedinţa sau lucrează în străinătate, posibilitatea de a se prezenta şi la oficiile consulare sau ambasadele României în scopul identificării fizice şi înregistrării în SPV.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ce planuri are Viorica Dăncilă pentru Diaspora: «Așa vom convinge cât mai mulţi români să se întoarcă în ţară»

„Mă doare măseaua”: Când pleci în străinătate, stabilește o parolă cu un membru al familiei. Sfatul autorităților române