in

Chieti, femeie de 32 de ani, înjunghiată de iubitul albanez, salvată de câinele ei care l-a atacat pe agresor

Clipe de groază pentru o moldoveancă în vârstă de 32 de ani care acum se zbate între viață și moarte, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori cu un cuțit de către fostul iubit. Cazul a avut loc ieri dimineață în localitatea Francavilla al Mare, din provincia Chieti, Italia.

Presa italiană, citată de deschide.md, scrie că în dimineața zilei de ieri, în jurul orei 09:00, fostul iubit al fetei, nefiind de acord cu sfârșitul relației dintre ei, a bătut la ușa acesteia, iar când dânsa a deschis, el a atacat cu un cuțit.

Atacatorul,  un tânăr în vârstă de 28 de ani, originar din Albania, a înjunghiat victima de cel puțin 12 ori, dar nu și-a dus planul până la capăt căci câinele fetei a reacționat și a sărit în apărarea acesteia. Animalul l-a mușcat pe atacator, iar acesta a dat bir cu fugiții, lăsându-și fosta iubită să zacă în curte, într-o baltă de sânge.

Ulterior aceasta a fost transportată la spital în stare extrem de gravă, iar la scurt timp carabinierii l-au reținut pe albanez.

Pe numele acestuia a fost pornit un dosar pentru tentativă de omor.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cagliari, părinți români iresponsabili: în timp ce ei se certau, copilul de 4 ani umbla singur pe străzi. Acuzaţi pentru infracțiunea de abandon.

Forumul Românilor de Pretutindeni, participanții ”vor lua lumina sfântă de la PSD”, acuză un consilier liberal