in

Zânele Zalăului „au vrăjit” Roma

În perioada 21 – 23 aprilie, Roma a aniversat 2765 de ani de la înfiinţare. Evenimentul a fost marcat printr-o serie de acţiuni care au readus în atenţie momentele şi etapele importante ale întemeierii oraşului. Concerte de muzică, teatru de stradă, vizite gratuite cu ghid în situri arheologice şi muzee, focuri de artificii şi demonstraţii de lupte între romani şi celţi. 53 de grupuri istorice, din zece ţări, au defilat prin centrul Romei, de la Circo Massimo până la Colosseum.

Unul dintre italieni care nu renunţă la costumul de senator roman de mai bine de 10 ani pentru această sărbătoare este Pietro Piccione. El păstrează această tradiţie ca să transmită turiştilor o parte din adevărata faţă a Romei antice.

"Valorile pe care le transmite civilizaţia romană sunt mult mai importante, cum ar fi valoarea persoanei sau respectul pentru ţară", spune Pietro Piccione. Pe vremuri "cei care vroiau să facă o carieră politică trebuiau să facă minim 10 ani de lupte, deci îşi riscau viaţa pentru politică. Acela era un raport pe care noi nu reuşim să-l înţelegem" a mai precizat Pietro Piccione.

Nimfele dacice

Românii din capitala Italiei au participat şi ei la multe dintre defilările şi reprezentaţiile organizate de Primărie şi asociaţii non-guvernamentale. Pentru al treilea an consecutiv, au ajuns la Roma, special pentru această sărbătoare, Zânele Zalăului sau, cum au fost numite de italieni, "nimfele dacice".

Fetele i-au fascinat prin dansul şi cântecele lor pe spectatorii prezenţi la defilările şi reprezentanţiile de la Circo Massimo. "Pentru noi este cel mai mare eveniment la care participăm anual, este momentul pentru care ne pregătim un an întreg", spune Cristina Briten, în vârstă de 25 de ani, una dintre cele zece zâne de la Zalău.

Rochiile fetelor sunt albe, iar pe cap au coroniţe cu flori. "Costumele sunt făcute din fibre naturale, sunt inspirate de la statuetele de la Popeşti, de lângă Sarmisegetuza, iar felul cum sunt legate cu sfori costumele noastre sunt după imaginile de pe Columna lui Traian", descrie costumele nimfelor Roxana Dobocan, în vârstă de 30 de ani.

Cele zece fete fac parte dintr-o trupă de dans din Zalău, dansează şi alte tipuri de dans, dar după cum mărturisesc chiar ele iubesc mai mult dansul de inspiraţie istorică şi de aceea se pregătesc serios pentru evenimentul de la Roma, unde doresc să se prezinte la înălţime.

"Este o modalitate de a promova cultura românească, a promova valorile româneşti, şi de a reintra în conexiune cu un anumit specific care în mediul urban s-a pierdut" explică ceea ce simte atunci când dansează – Cristina.

"Şi la noi, la Zalău, se face un festival intitulat Zilele romane, ajuns deja la cea de-a şaptea ediţie, prin care încercăm să readucem în atenţia publicului astfel de evenimnete, uun asemnea festival să fie de fapt ca un fel de lecţie de istorie", specifică Roxana, care este şi coregraful grupului.

Întrebată de cum se documentează pentru a descoperi care erau dansurile din acea perioadă romană, Roxana răspunde că în general caută şi alte formaţii de dans care participă la astfel de festivaluri, dar folosesc şi foarte multe dansuri româneşti vechi care au de fapt un început în perioada dacică. "Unul dintre dansurile pe care le-am prezentat anul acesta este inspirat dintr-un dans tradiţional românesc, care se numeşte Muiereasca", ţine să mai precizeze Roxana.

Promovarea României

"Ne bucurăm să fim aici cât mai mulţi şi să reuşim să ne promovăm ţara cât mai bine şi în alt mod decât e în general promovată" mărturiseşte Cristina. "Ne bucurăm mult că putem să aducem la Roma numele Porolissum, să reprezentăm provincia Dacia. Asta este cea mai mare onoare pentru noi", completează coregraful grupului.

Fetele au fost însoţite la Roma de patru daci. "Dacii sunt cu noi deoarece vroiam să arătăm cu se îmbrăcau dacii şi care e raportul nostru", explică Roxana. Paul Maghiu, 28 de ani, cu numele de dac Oroles, spune că "am venit şi pentru a arăta romanilor cum ne îmbrăcam noi, dacii, dar şi pentru că ne era frică să lăsăm atâtea frumuseţi libere în Roma şi să rămânem fără ele".

Costumul băieţilor – care se mai regăseşte astăzi ca şi port popular în nordul ţării – este simplu. "Opinci, iţari sau pantaloni de pânză, deşi atunci probabil erau făcuţi din lână, o cămaşă şi un brâu. Căciula era un semn distinctiv la daci, deoarece acest tip de căciula era purtat doar de conducătorii triburilor. Dacii simpli umblau cu capul descoperit", explică Paul.

"Este un lucru extraordinar pentru noi că suntem singurii care reprezentăm România aici, la acest eveniment, mai ales că noi venim dintr-un oraş mic – Zalău din judeţul Sălaj. Suntem însă foarte încântaţi de reacţia celor din jur. Mai devreme erau zeci de oameni cu aparatele de fotografiat în mână care au rămas plăcut surprinşi de frumuseţea costumelor fetelor în special", a mai observat Paul, care se află pentru prima oară la Roma.

În luna mai Zânele Zalăului vor participa la un eveniment asemănător celui de la Roma, în Bulgaria.

C.V.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Carbonizată în maşină

Mariana Muntean, candidată Fli la Aquila: „A sosit şi vremea noastră”