Livio Zanolini s-a născut în România, a emigrat în Italia pe timpul comuniştilor şi le-a dat o mână de ajutor tuturor artiştilor din ţară care vroiau să scape de ororile regimului. Livio Zanolini, 87 de ani, a părăsit România la vârsta de 23 de ani împreună cu prima soţie. De teama comunismului a hotărât împreună cu aceasta să înceapă o nouă viaţă în Italia. Obţinerea vizei nu a constituit o problemă pentru că era cetăţean italian – bunicii, originari din Udine, au emigrat în România în anul 1860.
În anul 1948, Livio Zanolini era student la Medicină în anul 5. Faptul că în România era o organizare foarte bună în acest domeniu – după al doilea an de studiu devenea elev extern plătit, cu obligaţia de a fi prezent de dimineaţă până seară în spital, iar după al IV-lea an devenea deja medic intern – l-a ajutat pe tânărul medic să acumuleze experienţa care i-a uşurat ulterior integrarea în sistemul sanitar italian.
Viaţa în Italia
Primii doi ani au fost extrem de dificili căci tinerii emigranţi aveau puţini bani ascunşi în fundul de lemn al unei lăzi şi căţiva cocoşei. Erau insuficienţi pentru că un cocoşel abia reuşea să acopere chiria pe o lună. Din cauza greutăţilor prin care a trecut, Livio Zanolini a învăţat să fie mai sensibil faţă de problemele oamenilor şi să îi îngrijească cu dragoste şi umanitate.
Deşi era cetăţean italian, tânărul medic nu avea cunoştinţe de limbă şi cultură italiană, pentru că tatăl nu i-a îngăduit să aibă legături cu organizaţiile fasciste din România. Cu toatea acestea, integrarea în societatea şi sistemul sanitar italian a fost făcută într-o perioadă de timp relativ scurtă. Soţia a început să dea meditaţii de franceză şi română şi chiar să predea în cadrul Universităţii din Padova, unde a a existat dintotdeauna o catedră de limbă şi literatură română.
Povestea unui OM care i-a ajutat pe români: doctorul Livio Zanolini
Deşi România îi confiscase tot, lăsându-l doar cu două valize, Livio Zanolini a simţit nevoia să păstreze legătura cu ţara şi cu viaţa culturală românească.
Ajutor pentru artiştii români
În general, medicii au o sensibilitate mai mare pentru artă şi pentru formele michelangeleşti, pentru că au raport special cu corpul uman. Înainte de anii ’70, Livio Zanolini l-a cunoscut la Bucureşti pe sculptorul Eugen Ciucă. L-a ajutat să îşi facă cunoscute operele şi să se integreze, acesta părăsind ulterior Italia, stabilindu- se în Statele Unite.
În anii ’70, a cunoscut la Biennale di Venezia pe istoricul de artă Ion Frunzetti, un om excepţional de cult şi inteligent, cu care a devenit foarte bun prieten. Situaţia financiară şi poziţia socială dobândite de Livio Zanolini i-au permis să adăpostească în casa sa mulţi oameni de cultură români printre care Marcel Chirnoagă (prieten de suflet), Henri Mavrodin şi Nelu Pascu.
„Profesor de libertate”
În publicaţia „Di nuovo insieme”, pictorul Henri Mavridin a publicat o scrisoare de recunoştinţă către medicul Livio Zanolini din care reiese importanţa ajutorului dat în acea perioadă artiştilor români.
„Cei care decideau să solicite azil într-o lume mai liberă atunci când îl obţineau trebuia să aştepte într-un fel de lagăr pentru refugiaţi până îşi găseu un rost şi până să îşi dobândească autonomia. Cu toate încercările de recăpătare a demnităţii, perioada aceasta este descrisă de cei care au trăit-o ca pe o perioadă penibilă şi de nere petat.
Am reuşit să evit aceste condiţii pentru că doi oameni mi-au oferit această şansă: Comisarul Pavilionului Românesc din Biennale di Veneţia, istoricul de arta Ion Frunzetti, şi marele său prieten, Livio Zanolini. Am fost primit ca un frate în casa lui Zanolini şi am rămas aproape doi ani. Întâlnirea cu Zanolini a fost fundamentală pentru tot ce a urmat şi, deci, pentru ceea ce sunt astăzi. A fost primul meu profesor de libertate. Timp de aproape 40 de ani, casa lui a fost deschisă pentru toţi cei care au avut curajul să fugă din ţară”.
Dezamăgit de România
După o lungă perioadă de timp, când s-a întors în România, Livio Zanolini a fost izbit de mizerie. Îşi aminteşte că în spital, la Ploieşti, bolnavii stăteau câte doi în pat de parcă erau pe front. A fost dezgustat de mita dată doctorilor pentru a-şi îngriji pacienţii.
„Mărturisesc cu mâna pe inimă că nu am cerut sau acceptat mită niciodată. Consider că este pur şi simplu înjositor! Trebuie să se schimbe mentalitatea.Celor care au rămas să muncească în România trebuie să le intre bine în cap că asigurarea medicală este un drept al lor pentru care plătesc şi este aberant să plătească mită pentru a-l primi.”
Livio Zanolini locuieşte într-un sat din apropierea Padovei împreună cu soţia Rosy. Casa lor este cea mai importantă casă-muzeu din Italia. Toţi cei care i-au trecut pragul i-au lăsat drept amintire câte o operă de artă care prezintă un interes deseobit pentru critici. Pentru medicul Livio Zanolini, reprezintă amintiri dragi despre oameni pe care i-a ajutat deschizându-le uşa casei şi inima. Sunt oameni pe care îi poartă zilnic în suflet şi despre care se emoţionează de fiecare când povesteşte câte ceva despre ei.
Mihaela Chirvase
