in

Învăţăturile Episcopului Siluan (IV) Despre vieţile sfinţilor şi tinerii români din Italia

Publicăm partea a patra a interviului realizat de Gazeta Românească cu PS Episcop Siluan.

Calendarul Catehetic a ajuns la cea de-a treia ediţie. Ce noutăţi au fost incluse şi ce propuneri există pentru a patra ediţie?

«Calendarul Catehetic se numeşte acum Calendarul tuturor Sfinţilor de peste an şi locurile din Italia unde se pot cinsti moaştele lor este la a patra ediţie (are 208 pagini) şi anul acesta  au fost adăugate alte câteva zeci de note (ajungându-se la un numar de 386) cu privire la locurile unde se află moaşte de sfinţi pe pământul Italiei şi s-au adăugat vieţi de sfinţi tămăduitori şi vindecări minunate săvârşite de ei, fiind anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor.

Foto: P.S. Siluan împreună cu un grup de studenţi de la Universitatea Columbia (SUA)

E o muncă sistematicăce ajunge în al patrulea an, dar care, pentru faptul că suntem implicaţi în mai multe proiecte, nu se mai poate face în acelaşi ritm, avansează mai încet, dar se continuă, pe surse, adică pe izvoarele directe: Martirologiului Roman, Vieţile Sfinţilor scrise de călugării bollandişti (călugări belgieni care s-au ocupat şi se ocupă de vieţile sfinţilor numai pe izvoare de primă mână şi fac studii critice pe textele vechi), etc.

Cred totuşi că acest calendar nu este încă suficient de apreciat, cunoscut şi folosit la adevărata lui valoare. Mai ales că el cuprinde mult mai mulţi sfinţi, nu doar cei din cărţile bisericeşti, din primul mileniul desigur, şi sfinţi canonizaţi în bisericile ortodoxe surori şi în cel de-al doilea mileniu. Calendarul acesta este şi un izvor pentru alegerea numelui pentru copii, o sursă de inspiraţie, fiindcă dacă ne inspirăm numai din televizor, din revistele de modă sau cu actori, vom avea desigur numai nume de actori, de cântăreţi, ştiţi cum se spunea în copilărie la jocul acela: "Flori, fete, filme sau băieţi, sau artişti sau cântăreţi"…

În vieţile sfinţilor mai putem afla şi inspiraţie pentru o viaţă creştinăşi putem afla multe lucruri despre rădăcinile creştine ale locului în care ne aflăm, în care trăim şi pe care ar fi păcat să le ignorăm, mai ales că e un tezaur de locuri minunate, de Sfinte Moaşte ale Sfinţilor, despre trecutul monastic al Romei şi al Italiei, despre mari personalităţi şi mari sfinţi care au trăit aici şi care au fost în legătură cu sfinţii pe care noi îi cunoaştem din Răsărit.»

Ce programe aveţi în vedere pentru tinerii ortodocşi?

«În a doua săptămână din fiecare lună, de vineri, sâmbătă sau duminică, au loc, în parohiile noastre, întâlniri catehetice cu tinerii. Aceştia pot să vină, la rându-le, cu idei şi cu subiecte pe care ei vor să le discute. Există repere lunare, în funcţie de sărbătorile în curs (acum fiind Postul Paştilor), dar şi sugestii practice pentru proiecte care îi pun să aplice ceea ce învaţă în biserică, să meargă duminica după-amiază în parc sau acolo unde pot întâlni oameni care nu au unde să locuiască sau care nu au servici; la un spital, să-i cerceteze pe pacienţii care vin din România sau din Italia şi care poate ar avea nevoie să le cumpere cineva o pastă de dinţi şi nu ştiu unde să meargă, fiindcă nu pot pleca din spital sau nu ştiu limba, sau nu pot să-l lase singur copilul pe care îl însoţesc; sau să meargă să se întâlnească cu fraţii lor, adolescenţi ca şi ei şi care se află la închisoarea de minori sau într-o casă de plasament, să facă un lucru bun în sensul acesta.»  

Când se va desfăşura Festivalul Bucuriei şi unde?

«Anul trecut l-am organizat nu la Roma, ca in primii doi ani, ci la Torino, pentru prima dată, şi a fost foarte frumos şi foarte bine organizat, au fost mulţi tineri şi atunci am hotărât să mergem anul acesta la Monza, pentru că veniseră mulţi tineri de acolo, vreo 30. Acolo avem biserica noastră şi tineri foarte activi împreună cu preotul Pompiliu Nacu şi cu preoteasa Ingrid, şi am stabilit data între 9 şi 10 iunie.

Normal o făceam în prima duminică din iunie, dar datorită vizitei Papei Benedict la Milano, este foarte complicat cu deplasarea şi cu cazarea tinerilor.

Pe 9 iunie vor ajunge tineri din diferite zone ale Italiei, şi sperăm să vină cât mai mulţi tineri, cum veneau şi la Roma, şi din sud, şi din nord, etc.

Anul acesta am ales o temă de actualitate şi de interes pentru tineri: A fi tânăr şi creştin în societatea tehnologizată de astăzi. O să conferenţieze un fost inginer, actual student la doctorat în Teologie în Grecia (Virgil Gheorghe) care o să vorbească despre impactul tehnologiei şi al mass- mediei asupra tinerilor, asupra minţii şi a conştiinţei lor, în conferinţa cu tema: Tinerii şi familia sub presiunea culturii şi tehnologiei media (televizorul şi internetul. Vor fi, de asemenea, momente de expresie artistica a diferitelor grupuri de tinetri care vor participa, sub egida Frăţiei NEPSIS – Italia, a episcopiei noastre.»

Crina Suceveanu (Continuă)

Citeşte şi:

Învăţăturile Episcopului Siluan (III) Despre crimele comise de români în Italia

Învăţăturile Episcopului Siluan (II) Activitatea socială a Bisericii în Italia

Învăţăturile Episcopului Siluan (I): “Creştinul este ca un atlet care aleargă”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român acuzat de uciderea pensionarului Giuseppe Bongiorno a fost arestat la Slatina

FOTO/VIDEO Andreea Marin, din nou la ”Surprize, surprize”