„Munceam 12 ore pe zi pentru 30 de euro. Fără hrană sau apă. Ne scuipau în față și ne spuneau că trebuie să muncim până ne pișăm sânge. Ne spuneau că dacă ne plângem, ne împușcă, pentru că oricum de noi, românii, nu-i pasă nimănui”.
Nu este o poveste din lumea a treia, nici din urmă cu 70 de ani, ci este povestea lucrătorilor români din Marsala, provincia siciliană Trapani, care au avut curajul de a-și denunța „stăpânii” care i-au exploatat. Publicația tp24.it reproduce declarațiile teribile ale unui lucrător român care a muncit 6 ani în condiții de sclavie.
Este o poveste incredibilă care implică cooperativa „Colombaia”, aflată în centrul investigației Gărzii de Finanțe și a Procuraturii din Marsala privind munca la negru și exploatarea muncitoilor. Ancheta a avut ca prim rezultat, în data de 14 mai, 4 măsuri de interdicție de părăsire a localității Marsala pentru trei marsalezi, Filippo și Giuseppe Angileri, în vârstă de 79 și 49 de ani, tată și fiu, și cumnatul său, Benedetto Maggio 41, și Ion Lucian Ursu, un român de 39 de ani. Infracțiunea de care sunt acuzați este este „intermediere ilicită de forță de muncă și exploatarea muncii”.
Taranto, români exploataţi pe câmp şi plătiţi cu 35 de euro la zi
Un context definit de procurori de sclavie. Lucrătorii care nu numai că sunt plătiți puțin, fără niciun contract, dar nici măcar nu au tutele sanitare și de siguranță la locul de muncă.
„Ziua noastră începea la 5.30 – 6 dimineața, „șefii”, „patronii” veneau să ne ia cu un furgon – povestește unul dintre români, care a denunțat totul. Eram înghesuiți ca niște sardine, îngrămădiți câte 10, 11, într-un furgon și transportați în zona rurală din Marsala, Mazara, Partanna, Castelvetrano, Salemi. Munceam între 10 și 12 ore pe zi. Aveam o pauză de jumătate de oră cel mult. Mâncarea trebuia s-o luăm de acasă. Chiar și apa, trebuia să ne-o asigurăm noi, pe cheltuiala noastră „.
„Am lucrat iarna pe frig și ploaie și nu ne-au permis să ne adăpostim, am lucrat vara sub soarele incins, și era foarte greu, ajungeam acasă obosiți morți”.
Iar când se îmbolnăveau, trebuiau oricum să meargă la lucru. „Dacă rămâneam acasă, nu eram plătit și am o soție și copii de hrănit.” Plata? Mizerabilă. Între 30 și 40 de euro pe zi: 2,50 de euro pe oră. „Dar știam că șefii luau de la terți, care le dădeau de muncă, nu mai puțin de 60 de euro pe zi și în ultimii ani și mai mult. Dintre cei șase ani de muncă, am fost pus în regulă doar 130 de zile „. Numai duminica nu se muncea.
