in

Ai pierdut documentele de călătorie? Poți cere acte temporare de la ORICE REPREZENTANȚĂ A UNUI STAT AL UE

Parlamentul European a adoptat noi reguli care vor simplifica procedurile pentru cetățenii europeni care își pierd actele de călătorie atunci când călătoresc în afara UE. Astfel, cetățenii europeni vor obține documente temporare de la oricare reprezentanță diplomatică a unui stat al Uniunii într-o perioadă mai scurtă de timp.

Administrativ, asta înseamnă o cooperare mai strânsă între serviciile diplomatice ale statelor membre, pentru că există situații în care cetățenii europeni nu au acces la servicii consulare ale țării din care ei vin. Noua legislație asigură elemente de securitate sporită a acestor documente, astfel încât ele să nu mai poată fi contrafăcute.

Actele temporare de călătorie vor fi valabile 15 zile și pot fi folosite de către cei care și-au pierdut pașapoartele pentru a ajunge înapoi în țara de origine. Procedurile de verificare pentru aplicații, care includ și verificarea identității solicitantului, se vor realiza în maximum 4 zile.

”Am votat și susțin această inițiativă pentru că ea asigură o protecție sporită pentru cetățenii europeni și implicit pentru cei români, care vor putea apela în caz de urgență la orice reprezentanță diplomatică a unei țări UE, atunci când au nevoie.”, a scris pe blogul personal europarlamentarul Adina Vălean.

Titlul de Călătorie

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Salerno, au închis-o cu lacătul și au abandonat-o pe bătrâna invalidă pe care trebuiau să o îngrijească, doi români denunțați

Verona, se îmbrăca provocator în fața pensionarului pe care îl îngrijea, apoi îl făcea “bătrân scârbos”, condamnată la închisoare