in

VIDEO/ Patronul discotecii din Prato îi invită pe leghişti la manele

Remus M. este patronul discotecii din Via Valentini la Prato, unde a avut loc petrecerea care a înfuriat Lega Nord. Are 29 de ani şi este originar din judeţul Iaşi, fiind în Italia de circa trei ani, timp în care s-a ocupat doar cu organizarea de spectacole şi discoteci. Localul de la Prato este cel de-al doilea pe care îl gestionează, de foarte puţin timp, doar o lună. L-a închiriat de la un chinez “pentru a vedea cum merge”.

Primul local, mult mai mare este la Viareggio. E uimit de tot ce a apărut în presă şi nu-şi închipuie că de la un simplu afiş s-a stârnit atâta scandal. “Sună mereu telefoanele, lumea mă caută, ziariştii la fel. Nu-mi vine să cred ce a putut să iasă de la o publicitate pentru o seară în discotecă. Au mai fost de astea şi nimeni nu a spus nimic. De ce s-au trezit abia acum, n-am înţeles.”

Contra albanezilor

Pentru Remus, surpriza creată de declaraţiile politicienilor de la Lega Nord e cu atât mai mare cu cât prezenţa italienilor şi a străinilor, în general e permanentă, în număr foarte mare. Nu au fost niciodată restricţii legate de naţionalitate, deşi recunoaşte că unii albanezi crează scandaluri uneori. “Am pus pe afiş acea notă pentru a-i descuraja pe unii albanezi. Sunt cei care mai fac câteodată scandal şi noi nu avem nevoie de aşa ceva. Dar italienii vin în număr foarte mare, se distrează, beau, dansează şi nu au fost niciodată probleme. Cu zecile prenotează înainte de spectacolele cu manelişti faimoşi, pe care le-am organizat de atâtea ori. S-au trezit şi cei de la partidul ăla să găsească nod în papură. Am un mesaj pentru cei de la Lega Nord: să vină oricând la mine în discotecă, să vadă că sunt o grămadă de italieni, că nimeni nu se bate, nu sunt scandaluri şi că nimeni nu are nicio restricţie, dacă se comportă civilizat.”

Invitaţi “de calitate”

Video: Iată unul din ultimele spectacole susţinute de Adrian Minune la Torino (martie 2012)

Patronul discotecii ne-a povestit cu mândrie faptul că are şi câte 800 de invitaţi pe seară, datorită “calităţii invitaţilor”. “Au venit toţi maneliştii din România la discoteca mea. De la cel mai mic, până la cel mai mare. Şi Adi Minune, şi Liviu Guţă şi Denisa. Ba chiar Denisa a venit de două ori şi am avut câte 7-800 de clienţi pe seară. E ceva, nu? Numai Salam nu a venit. Trebuia să ajungă în februarie, dar a avut ceva probleme de sănătate. Oricum, a trimis trupa lui  şi spectacolul a fost foarte apreciat. Plin de italieni, ca de obicei. “

Remus a ţinut să precizeze că nu au existat evenimente negative deşi numărul clienţilor şi varietatea de naţionalităţi sunt mari. “Vin şi marochini şi albanezi… nu a fost niciodată vreun viol, omor sau bătaie care să se lase cu urmări grave. Am fost mereu ocoliţi de astfel de evenimente şi asta spune tot. Clienţii noştri se simt în siguranţă aici. “

Andi Rădiu

Citeşte şi:

Scandal la Prato/ Lega Nord împotriva unui "spectacol românesc" cu manele

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scandal la Prato/ Lega Nord, împotriva unui spectacol „exclusiv pentru români” cu manele

Se reintroduce pedeapsa cu moartea în România?