ROMA, 13-08-2008 – Una dintre meseriile cele mai căutate în Italia este cea de infirmier-asistent medical. Mulţi dintre românii care posedă o astfel de calificare apelează la firme de angajare care de cele mai multe ori nu le oferă condiţiile cele mai bune, ba chiar încasează pe seama lor sume mari de bani. E şi cazul a doi români, soţ si soţie, care după nenumărate neplăceri au reuşit să găsească locul de muncă potrivit.
Neplăceri
Ruxandra Plaucia, 38 de ani şi Nicolae Ioan Plaucia, 45 de ani sunt originari din Reşiţa, judeţul Caraş Severin iar în prezent locuiesc la Brianza, în nordul Italiei, unde lucrează ca asistenţi medicali. Au venit în Italia în primăvara anului 2002, după ce au obţinut un contract de muncă prin intermediul unei firme româneşti care le-a creat doar neplăceri. „Am contactat o firmă de plasare a forţei de muncă din Arad care ne-a promis că ne va găsi un loc de muncă foarte rentabil. Am trecut prin calvarul cozilor de la consulatul italian din Bucureşti, validarea diplomelor, a traducerilor si apostilatelor de la ministere dar cu speranţa şi convingerea că vom avea un loc de muncă sigur si bine plătit în Italia. Nici nu visam la acel moment prin câte momente neplăcute vom trece”, povesteşte Nicolae. Ajunşi în Italia, au înţeles imediat că situaţia nu era foarte clară, nici asupra contractului de muncă, nici asupra locului de muncă. „Când ne-am prezentat la agenţia de muncă din Milano am înţeles că plătisem o grămadă de bani şi comisioane şi de fapt tot noi trebuia să ne căutăm de lucru. Firma din România era tot a unui cetăţean italian care ne trimesese dosarul la ministerul sănătăţii italian dar nu ne garanta locul de muncă. Am plecat la Roma hotărâţi să ne recuperăm actele şi să ne găsim singuri de muncă.”
Pe cont propriu
Când s-au prezentat la Roma, pentru a-şi retrage dosarele, soţii Plaucia au găsit alte neplăceri. „Funcţionara de la ministerul sănătăţii ne-a informat că dosarele există, dar că nu ni le poate da fără acordul firmei care ne trimesese în Italia şi către care noi am semnat ca cedăm toate drepturile de angajare. Fierbeam amândoi de nervi şi de disperare. Văzându-ne atât de supăraţi şi povestindu-i necazul nostru, doamna Capitani, o persoană cu o funcţie mai mare din cadrul ministerului, a cerut detalii firmei respective, întrebându-i ce acte stau la baza deciziei de a nu ne da dosarele pentru a ne căuta singuri de muncă. Sunt convins că existau lucruri neclare în contractele noastre, pentru că la intervenţia directoarei au trimis imediat confirmarea de a ne putea recupera actele. Odată rezolvată această problemă ne-am trezit că practic trebuie să ne descurcăm singuri. Fără a cunoaşte pe cineva şi fără a şti limba italiană foarte bine, situaţia nu părea a fi „roză”” Porniţi în căutatea unui loc de muncă, de astă dată cu actele care dovedeau calificarea lor profesională, Nicolae şi Roxana Plaucia au dat peste firma unui român din Anagnina (Roma). „După multe căutări am dat de o firma de plasament şi intermedieri a unui român. Acesta ne-a găsit imediat două locuri de muncă într-o casă de îngrijire situată tocmai în Calabria. Nu ne-am mai gândit că e departe sau că salariul ar fi nu tocmai potrivit şi am plecat cu noi speranţe în sudul Italiei. Ajunşi acolo am avut o plăcută surpriză să constatăm că acea structură sanitară era nouă, foarte frumoasă şi bine dotată. Deşi contractul era pe perioadă nedeterminată, retribuţia era foarte mică, sub o mie de euro şi plata nu se făcea la timp. După câteva luni am plecat şi de acolo, dar am rămas tot în Calabria la o altă casă de îngrijire. Pentru trei ani de zile ne-am mulţumit cu acel loc de muncă”, povesteşte Nicolae.
Concurs la Milano
În tot acest timp, soţii Plaucea nu au încetat să-şi caute condiţii mai bune şi mai retribuite pentru calificarea lor. S-au prezentat la un concurs la Milano şi de această dată norocul le-a surâs. „Concursul pe care l-am susţinut era pentru ocuparea unor posturi de muncă la spitalul Niguarda din Milano. Am susţinut două probe, una orală şi una scrisă, alături de alţi 40 de concurenţi. Am fost admişi la secţia de dializă din cadrul spitalului. Salariul era mai mare ca cel din Calabria, în jur de 1200 de euro dar şi aici simţeam amândoi puţină defavorizare. Doar angajaţii italieni obţineau turnurile mai bine plătite sau avantajele din zilele de sărbătoare. Eram hotărîţi să nu cedăm şi să ne continuăm căutarea locului de muncă pe care-l visam”. Prin internet au găsit până la urmă şi locul de muncă potrivit. „După un an de muncă la spitalul din Milano, am găsit pe internet cererea de infirmieri lansată de o structură sanitară din Brianza, în apropiere de Monza. Am susţinut probele de angajare şi pot să declar cu mâna pe inimă că în sfârşit am găsit locul de muncă mult visat. Suntem plătiţi foarte bine, după normele sindicale din ramură şi ne sunt respectate şi plătite orele suplimentare. Ultimul salariu a depăşit 3000 de euro. Acum suntem linistiţi şi avem speranţa că fetelor noastre, Rebeca de 18 ani şi Gloria de 10 ani le vom putea oferi un viitor liniştit mai ales că în privinţa şcolii ne oferă mari satisfacţii. Sunt primele din clasă.”
Andi Rădiu
Toţi cei care doresc informaţii pot contacta familia Plaucia la 0039 3290105471 sau să lase un mesaj la adresa de mail a redacţiei ([email protected]).
