in

Procurorii cer 20 de ani de închisoare pentru asasinul Maricicăi Hăhăianu: „Un video care a făcut înconjorul lumii”

Alessio Burtone, tânărul care a lovit-o mortal pe asistenta Maricica Hăhăianu în staţia de metrou Anagnina pe 8 octombrie 2010, ar putea fi condamnat la douăzeci de ani de închisoare pentru omor prin imprudenţă agravată de motive banale. Iată care a fost cererea înaintată de procurorul Antonio Calarasu în faţa Curţii cu Juri de la Roma. 

"Un video care a făcut înconjorul lumii"

Pumnul mortal dat în staţia de metrou Anagnina a fost reevocat vineri 2 martie în sala Curţii cu Juri din Roma. Înainte de audierea lui Burtone, la Curtea de Juri a fost proiectat un video înregistrat de telecamerele cu circuit închis ale metroului

"Obiectul acestui proces a făcut înconjurul lumii, chiar şi în China a fost difuzat acel video, care strică imaginea oraşului Roma” – a spus procurorul, în faţa Curţii.                              

“Dacă agresorul nu ar fi fost oprit de un trecător, el nu ar fi putut fi identificat, în ciuda imaginilor înregistrate de telecamere”.

Ceea ce mai trebui remarcat, continuă procurorul, este indiferenţa multor oameni, care se uită la femeia doborâtă la pământ, fără să intervină, “mai mult, o persoană i-a făcut chiar o fotografie cu celularul”.

Antonio Calarasu a demonstrat, apoi, că gestul violent al tânărului nu a fost proporţional cu presupusa atitudine a victimei, Brtone comportându-se ca “un boxer: aplică o lovitură femeii, aruncând-o la pământ”. Mai mult, italianul a comis deja în trecut infracţiuni similare, două agresiuni în ianuarie şi iunie 2010, un fapt care demonstrează că Burtone este un tip “care loveşte, în loc să vorbească”. Este vorba de un individ care nu a arătat că are remuşcări pentru ceea ce a făcut, după cum s-a văzut şi când  fost arestat şi zâmbea.

“Vrem ca Statul să dea un răspuns puternic şi precis, aşa cum s-a procedat şi în cazul Doinei Matei, cea care a provocat moartea Vanessei Russo în 2007, tot în metrou, la Roma”- a mai adăugat procurorul.

Avocatul familiei Hăhăianu: "Dreptate, nu răzbunare"

Primăria Romei, care este parte civilă în proces, a cerut, prin avocatul Nicola Sabato 30.000 de euro de despăgubiri, în afară de cele care vor fi stabilite în instanţa civilă.

Avocatul familiei Hăhăianu, Alessio Di Giovanni, a cerut, de asemenea, despăgubiri de 2 milioane de euro, pentru a acoperi daunele suferite de fiul victimei şi de soţul şi fratele Maricicăi: “Familia Maricicăi vrea dreptate, nu răzbunare”, a spus avocatul Di Giovanni.

Burtone: "Mi-a fost frică de ea"

Iată şi un fragment din declaraţiile lui Alessio Burtone, cuprinse în pledoaria avocatului său:

“I-am dat un pumn fiindcă mi-a fost frică. Era mică, scundă faţă de mine, dar continua să mă jignească şi să ridice mâinile, insistenţa ei m-a făcut să mă gândesc că ar putea fi înarmată, astfel când şi-a băgat mâinile în buzunar am lovit cu pumnul”. Aceasta este justificarea dată în sala de judecată de Alessio Burtone, romanul de 22 de ani care pe 8 octombrie 2010 a lovit-o cu un pumn în faţă pe Maricica Hăhăianu, infirmieră de 32 de ani, cu care avusese cu câteva minute înainte o dispută într-un bar. Maricica a murit după şase zile de agonie, la spital. Burtone, aflat la închisoare, este acuzat de omor din culpă.  

“Filmul îi dă dreptate”, a comentat avocatul inculpatului Fabrizio Gallo filmul agresiunii, “şi reconstituirea sa a fost credibilă. Apoi trebuie adăugat că noi considerăm că existră responsabilităţi din partea secţiei de Reanimare de la Casilino”.

“M-a jignit: porc italian!”.

“Eram la rând pentru a cumpăra ţigări într-un bar, în faţa mea era numai o altă persoană – a explicat Burtone judecătorilor – când doamna Maricica s-a băgat în faţă. I-am spus că eu eram primul la rând şi ea mi-a răspuns urât, jignindu-mă şi făcându-mă şi “porc italian”“.

După ce a ieşit din bar, potrivit lui Burtone, femeia l-a urmărit continuând “să mă provoace”, lovindu-l chiar şi cu “palmele peste faţă”. “Eu vroiam să plec – a spus Burtone -, vroiam să mă întorc acasă dar doamna a continuat să mă urmărească. La un moment dat, după ce am parcurs circa 70 de metri, ne-am oprit şi m-a scuipat în faţă, iar eu am reacţionat făcând la fel. Ea apoi, după ce mi-a spus “te fac să-ţi dea sângele pe ochi”, a băgat mâna în buzunar. Eu de frică că ar fi putut să-mi facă ceva am lovit-o cu pumnul în faţă”.

Sentinţa va fi dată pe 16 martie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

FOTO/VIDEO Românul Ionuţ Grama, succes uriaş la Hollywood. Joacă în filmul „Diavolul din tine”

Lucrezi ca menajeră şi câştigi peste o mie de euro? Nu mai poţi lua salariul în numerar