Preşedintele PSD Diaspora, deputatul Cristian Rizea, va participa duminică, 4 Martie 2012, la evenimentul„TOTI IMPREUNA”, la Torino.
Iniţiativa doreşte să pună în valoare pentru românii din Piemonte, părţi ale culturii şi tradiţiei nationale, prin intermediul unor artişti români.
„Mă simt onorat să particip, la inceputul primaverii, alaturi de romani la un eveniment artistic, in Torino. Cei care din varii motive au ales sa trăiasca în afara granitelor tarii, transmit mult mai bine spiritul autentic românesc şi este minunat sa resimţi alaturi de aceştia adevăratul sentiment de a fi român.” a declarat deputatul Cristian Rizea.
La spectacolul organizat de PSD Torino, împreuna cu Asociatia Casa Italia, vor participa şi personalităţi politice din cadrul PD Italia, printre care primarul orasului Torino, Piero Fassino. Au fost invitati, de asemenea, si cei 16 europarlamentari PSD si PNL.
Artistii care vor canta pentru romanii din Torino sunt: Alina Sorescu, Denisa Curtasu (pianista) si Victor Socaciu.
Evenimentul, la care sunt aşteptaţi peste 400 de români, se va desfăşura duminică 4 Martie, orele 19:00, la Casa Teatro Ragazzi, din Corso G. Ferraris, numarul 266.
(Comunicat de presă PSD, Bucureşti)