Grupul italian rock „Teatro degli Orrori” a dedicat un cântec de pe albumul „Il Mondo Nuovo” muncitorului român Ion Cazacu, cel care în anul 2000 a fost ars de viu de patronul lui, la Gallarate (Varese), pe 14 martie 2000. Muncitorul a fost incendiat de Cosimo Iannece pentru că a cerut să fie angajat cu acte în regulă, după ani de muncă la negru. În urma arsurilor pe 90% din corp, Ion a murit, după o lună de agonie, lăsând în urmă o soţie şi două fiice. Italianul a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru omucidere, pedeapsă redusă apoi la 16 ani.
„Aceasta este o ţară la fel ca acum 12 ani”
Varese News publică un interviu cu Pierpaolo Capovilla (foto), solistul grupului „Il Teatro degli Orrori”, care a compus piesa intitulată „Ion”.
Cum aţi aflat de povestea lui Ion Cazacu?
«Din articolele din ziare, la câteva zile după comiterea faptei. De atunci mă gândisem să scriu un cântec despre ce i s-a întâmplat lui Ion, dar numai astăzi, la doispreze ani de la fapte, am decis chiar să-l fac.»
Aţi vorbit cu rudele?
«Am cunoscut-o pe soţia sa, Nicoleta şi pe cele două fiice ale lui Ion: ea încă trăieşte la Gallarate unde a avut loc omorul, iar Ion este îngropat în ţara sa natală, în România. Când am terminat piesa, i-am trimis-o ca să o asculte şi pentru a-i cere acordul pentru publicarea pe discul nostru. După o lună de aşteptare, când deja credeam că nu mai e nimic de făcut, mi-a venit mailul de răspuns. Nu voi spune niciodată ce era scris în acel mail, dar pot să vă spun că am plâns.»
De ce aţi ales povestea lui Ion?
«Pentru că voiam să subliniem faptul că aceasta este o ţară care e la fel ca acum 12 ani. O confirmă faptul că o mişcare fascistă şi xenofobă cum e Lega Nord încă este vie şi virguroasă. Voi, cei din provincia Varese trebuie să ştiţi ceva despre ce e vorba. Cazul lui Ion este unul paradigmatic al unei Italii egoiste, ignorante şi plină de mici egoisme care au mai multă valoare decât viaţa umană. Ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Cazacu.
S-au schimbat obiectivele urii: mai întâi sudiştii, apoi albanezii, apoi românii şi slavii care jefuiau vile, acum maghrebienii. Matricea este mereu aceeaşi, ura rasială faţă de cel diferit.»
Din acest motiv aţi ales povestea unor străini în multe dintre cântecele voastre?
«Noi cântăm despre Italia reală, cu poveşti care sunt cele mai verosimile posibil în ţara în care trăim. Toate, cu excepţia uneia (Adrian) pleacă de la fapte reale.
Cântecul pe care i l-a dedicat „Il teatro degli Orrori” este un epitaf dureros şi intim, aproape de parcă ar fi vrut să descrie acele teribile zile de agonie, prin cuvintele unui amic fratern sau ale unei soţii disperate care nu acceptă dura realitate a dispariţiei sale şi a dispariţiei pielii sale, semn tangibil al existenţei umane. „Ion pielea ta nu mai există, Ion nu mai există, de ce sfârşeşte astfel o viaţă onestă”.»
Lumea Nouă
«Ar putea fi şi un dureros cântec de dragoste – încheie Capovilla – dacă încerci să ţi-l imaginezi excluzând faptele anterioare. O femeie care nu mai simte pielea iubitului său alături de ea.»
„Il Mondo Nuovo” (Lumea Nouă) este al treilea album, primele două au fost „L’Impero delle tenebre” (Imperiul tenebrelor) şi „A sangue freddo” (Cu sânge rece), al bandei care a luat viaţă într-un mic studiou din Maghera din cenuşa experienţelor alternative anterioare.
Este considerat în unanimitate un „concept album” în care abundă poveştile unor străini în piese precum Skopje, Adrian, Nikolaj, Pablo şi Ion, şi nu lipsesc referiri la lumea a treia cu cântece precum „Stati Uniti d’Africa” (Statele Unite ale Africii).
Este un album în mod curajos politic, în care se evidenţiază utilizarea cuvintelor pe lângă muzica care rămâne, în orice caz, în mod profund rock şi consacră acest grup în istoria muzicii rock italiene şi nu numai.
(sursa: Varese News)
