Pe 2 februarie, Biserica ortodoxă prăznuieşte "Întâmpinarea Domnului" (sau Stretenia), la 40 de zile de la Crăciun. Potrivit vechii legi, care cerea ca primul născut al fiecărei familii să fie închinat Domnului, Mântuitorul este dus la Templu. "Întâmpinarea Domnului" este una dintre cele mai vechi sărbători creştine.
Şi acum, femeile credincioase şi pruncii lor merg, la 40 de zile de la naştere, la biserică pentru a-i aduce ofrandă lui Dumnezeu. Preotul face cruce asupra mamei şi copilului apoi pune peste ei patrafirul şi le citeşte moliftele de curăţire. Pruncii sunt luaţi în braţe de preoţi şi închinaţi la icoanele împărăteşti, din dreapta şi stânga altarului, care îi înfăţişează pe Mântuitor şi pe Mama Lui. Băieţii sunt duşi şi în altar, iar ritualul îmbisericirii este încheiat de preot, cu rugăciunea lui Simeon: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne…"
Ziua Ursului
Ziua de 2 februarie se mai numeşte în popor şi Ziua Ursului. În satele de la munte ciobanii îşi fereau oile de urşii care coborau din pădure şi pentru asta stăteau la pândă ca să afle dacă au ieşit sau nu din bârlog. Niciun urs nu iese afară înainte de 2 februarie.
Dacă la 2 februarie este senin, iar ursul ieşind din bârlog îşi vede umbra, se retrage în ascunziş pentru încă 6 săptămâni, semn că frigul mai durează, iar dacă este înnourat şi nu-şi zăreşte umbra, va rămâne afară, prevestind că iarna e pe trecute.
Potrivit obiceiurilor vechi, copiii erau unşi cu grăsime de urs în această zi. Prin aceasta practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de "sperietură" erau trataţi în această zi prin afumare cu păr de urs. De asemenea, în satele colindate de ţiganii ursari, bărbaţii se lăsau călcaţi de urs, pentru a fi sănătoşi şi puternici.
Oamenii de la ţară în special cred cu sfinţenie în această datină pe care o păstrează de sute de ani.
