Elena Ramona Vanghel a venit în Italia acum 11 ani. Mai precis, în ianuarie 2001. Este autoarea unui blog pe care publică poeziile unor
scriitori români, traduse de ea în limba italiană. Un blog născut din "disperarea" de a face cunoscută italienilor o altă imagine despre România.
Mărturiseşte că a emigrat, ca multi altii, fără să ştie bine ce o aşteaptă în străinătate. "Mi-am smuls şi eu rădăcinile şi le-am luat la spinare în cautarea… nu ştiu nici eu a ce anume. A unui teren mai fertil, probabil, în care speram să înfloresc mai bine". Azi, Ramona lucrează ca traducatoare freelance şi predă limba engleză la o şcoală serală de limbi străine.
"Am început de la minus"
Absolventa a facultăţii de Litere din Bucureşti, românca a început, ca mulţi compatrioţi, de la munca de jos. "E cumplit de greu să porneşti de la zero, nici măcar nu aş putea spune că am luat-o de la zero, ci de la minus, pentru că am avut de-a face şi cu opinia publică nu tomai favorabilă nouă, românilor". Ramona a găsit de muncă "într-un restaurant iar, mai apoi, într-un bar… Au fost vremuri grele"- îşi aminteşte.
Primul obstacol cu care s-a confruntat Ramona a fost tomai necunoaşterea limbii italiene, un handicap pe care a încercat să-l elimine din primele momente petrecute în Peninsulă.
"Faptul că am venit în Italia fără să cunosc limba a fost pentru mine o mare problema, pe care, din păcate, nu am anticipat-o. M-am trezit printre straini fără să pot spune o vorbă. Pentru mine, care nu sunt făcută din carne şi oase, ci din cuvinte, a fost o tragedie. Din disperare, în primii ani cred că am studiat italiana zece ore pe zi".
Ramona recunoşte: "Italiana devenise o obsesie: radio, televizor, cărţi în geantă pe care le răsfoiam imediat ce aveam un minut liber. La serviciu le-am spus tuturor să mă corecteze când făceam greşeli."
Din fericire, pasiunea pentru limbile străine, împreună cu înverşunarea de şti cât mai bine limba italiană au ajutat-o să-şi croiască un drum pe măsură ei, într-o lume a cuvintelor. "Acum predau engleza într-o şcoala serală de limbi străine şi fac traduceri: cele doua mari pasiuni ale vieţii mele!"
Blogul literar
Un fruct al dragostei pentru cuvinte a fost şi blogul pe care Ramona l-a creat, revtraduzioni.blogspot.com, unde publică traducerile poeţilor români mai puţini cunoscuţi, în limba italiană.
"Ideea de a crea un blog mi-a venit din dragoste şi din disperare. Din dragoste pentru cuvinte şi din disperarea de a locui într-o ţară atât de minunata ca Italia unde, despre noi, din păcate, se aud mai mult lucruri rele decât bune. Într-o buna zi, m-am gândit: ce pot face eu personal, la nivelul meu mărunt, ca să îmbunătăţesc lucrurile? Ce-ar fi să încerc să "lupt" împotriva acestei situaţii cu armele mele? Deci, am tradus câteva poezii şi am făcut un blog, evident în speranta ca sensibilitatea acestora va reflecta adevarata personalitate a poporului nostru".
De ce tocmai Geo Bogza, Octavian Paler, Ana Blandiana, Lucian Blaga? "Sunt scriitori pe care îi ador, de o rară sensibilitate, când îi citesc uit de toate. Şi mai e un alt aspect: sunt toate poezii în vers liber. Nu cred ca m-aş încumeta să traduc vreodată Eminescu, nu vreau ca din cauza mea să se răsucească în mormânt. Fac ce ştiu că pot face bine. Iubesc calitatea", ne spune Ramona Vanghel cu modestie.
Felicitările italienilor
Primii cititori ai poeziilor traduse de Ramona au fost chiar prietenii ei italieni: "Am mulţi prieteni italieni care citesc, dar din păcate nici unul nu citise nimic din literatura română înainte de a le da eu poeziile traduse de mine. Nu aş fi sperat niciodată să primesc atât de multe complimente. E fantastic faptul că nişte sute de italieni au apreciat sensibilitatea poeţilor noştri".
I-ar place să traducă integral opera lui Octavian Paler, a lui Camil Petrescu sau cea a lui Marin Preda: "Dacă într-o bună zi cineva mi-ar propune să-l traduc pe Octavian Paler în italiana… ei bine, mi-ar fi teamă pentru sănătatea mea. Cred ca aş traduce zi şi noapte, fără să dorm, fără să mănânc."
"Înşiruire de emoţii"
Poate pentru că, în opinia Ramonei, "traducerea literară nu e o înşiruire de cuvinte, trebuie să fie o "înşiruire" de emoţii. Traducătorul are responsabilitatea de a transmite aceeaşi emoţie". Iată un exemplu: "Poezia Anei Blandiana, " Ar trebui ", de exemplu, pe cât pare de simplă, pe atât a fost de complicată la tradus. În fraza finală a trebuit să înlocuiesc cuvantul "mazare", "pisello" din cauza conotaţiei pe care cuvântul îl are în limba italiană".
Ramona ne spune că, deşi a scris câteva poezii, acum ceva vreme, nu se consideră o scriitoare: "Poezii nu mai scriu de mulţi ani. Scriam pe la liceu, ca mai toţi adolescenţii îndrăgostiţi şi visători. La un moment dat voiam să scriu o carte, dar sunt prea exigentă cu mine însămi ca să mă complac în mediocritate. Nu-mi mai fac iluzii, nu cred că am talent. Dacă aş fi avut talent, cred că ar fi ieşit la iveală pana acum. Tot ce-mi doresc e să pot traduce literatură".
În privinţa scriitorilor italieni preferaţi, nu are dubii: "Primul, al doilea şi al treilea loc de pe podium le păstrez pentru Italo Calvino. Apoi vine Giorgio Bassani şi mulţi alţii".
Literatura şi imaginea
Traducătoarea româncă este convinsă că, dacă italienii ne-ar cunoaşte literatura, ne-ar aprecia mai mult, tocmai de aceea se gâdeşte la crearea unui un site literar, care va îngloba şi blogul ei.
Imaginea românilor, aşa cum a constatat de mulţi ani, "e evident negativă. Aproape nu există un telejurnal în care să nu fie o ştire negativă cu români. O simt ca pe palmă la adresa noastră, a celor cinstiţi. Sigur că nu e plăcut să fim puşi toţi în aceeaşi oală. Însă, pe de altă parte, îi înţeleg şi pe italieni, îşi apără şi ei cum pot o civilizaţie veche de mii de ani".
Miruna Căjvăneanu
