in

Horă la Milano fără banii DRP

Festivalul românilor din Milano a ajuns la a 7-a ediţie, de această dată fără finanţare venită din ţară, lucru care a declanşat o serie de critici din partea asociaţiei care a organizat în fiecare an acest eveniment. De altfel, spre deosebire de anii precedenţi, la festival nu a fost prezent niciun reprezentant al autorităţilor române. Punctul de întâlnire a fost Piaţa San Lore nzo alle Colonne din Milano. Mulţi dintre cei care au venit în piaţă s-au mulţumit să asculte muzica populară românească interpretată de formaţia “De acord”, în timp ce alţii, mai curajoşi, s-au incins la dans.

Romulus Popescu (foto), Preşedintele Asociaţiei Românilor la Milano ne-a acordat un scurt interviu.

Cum aţi reuşit să organizaţi în acest an festivalul?

«Mulţumită lui Dumnezeu şi unor persoane cu suflet am reuşit să realizăm şi această a 7-a ediţie, a Festivalului “România – tradiţii şi valori europene”. Asta ne bucură, pentru că avem posibilitatea să contribuim la menţinerea tradiţiei şi culturii de acasă în rândul românilor din Milano, şi de a le arăta şi italienilor, implicândui totodată. Am început într-o colaborare cu biserica ortodoxă, cu un concert pentru cei 35 de ani de la înfiinţarea primei biserici ortodoxe române în Milano, un concert de muzică simfonică, la biserica San Marco, apoi cu o expoziţie de sculptură la Consulatul României de la Milano, şi astăzi, în a treia zi, toată lumea se bucură de aceste minunate melodii, specifice folclorului românesc.

Avem o tradiţie aici, la Colonne di San Lorenzo, pentru că este foarte aproape de biserica ortodoxă din Milano, unde vine foarte multă lume la rugăciune. Muzica este interpretată de o formaţie de aici, până acum aduceam din Româ nia, aceasta este din cântăreţi care locuiesc la Milano.»

Cine a finanţat sărbătoarea de astăzi?

«Pot spune că ne-am autofinanţat. Am avut o colaborare extraordinar de bună din partea Regiunii Lombardia, al consilierului Enrico Marcora, cu care suntem în al doilea an în care organizăm cursuri de Constituţia Italiană pentru români, şi împreună cu biserica catolică, cu părintele Quadri, şi cu rectorul Universităţii din Milano, Bernardo Rizzi, cu care facem recuperări de studii pentru liceu, facultate şi orice fel de şcoală, de care românii au nevoie.»

Aţi solicitat sprijin şi din partea autorităţilor române?

«În afară de consulat, care ne dă o mînă de ajutor, restul… vorba lui Caragiale, sunt inexistenţi. Îmi pare rău să o spun, dar cei doi reprezentanţi care în parte ne-au fost impuşi, senatorul Viorel Badea şi deputatul William Brînză, de când au fost aleşi nu i-am văzut decât la alegerile prezindenţiale, nu au nici un fel de contribuţie la nici un fel de activitate pe care noi, asociaţiile le facem, iar legătura cu ţara este ţinută doar prin consulatul român. Autorităţile din România au spus, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, că au câştigat alegerile datorită românilor din diaspora, dar a doua zi au şi uitat de asociaţiile româneşti.»

G.B.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Maica Siluana: „Acasă este în biserică”

Plată retroactivă pentru pensie