in

„Auschwitzland”, nostalgicii după Mussolini șochează Italia

La Predappio, orașul unde s-a născut Mussolini, o militantă din Forza Nuova a venit la manifestație în 28 octombrie, aniversarea „marșului asupra Romei”, cu un tricou pr care scria „Auschwitzland”. Cazul a ajuns în Parlament.

Selene Ticchi, fostă candidată le listele Forza Nuova, purta un tricou cu personajele lui Disney și inscripția „Auschwitzland”, la manifestația la care peste 2000 de oameni au venit să comemoreze evenimentul care a adus fascismul la putere. În 28 octombrie 1922, Partidul Național Fascist, condus de Benito Mussolini, a organizat un marș cu 25.000 de membri („cămăși negre”), intrând în Roma și revendicând dreptul de a conduce Italia, amenințând, în caz contrar, folosirea violenței.

În 28 octombrie 2018, mii de nostalgici, sosiți cu autoturisme și autobuze din diferite regiuni, au organizat o procesiune, ajungând și la cimitirul San Cassiano, unde este cripta familiei Mussolini. Imaginile de la eveniment au arătat-o pe Selene Tichi purtând mândră acest tricou.

Senatorul Francesco Laforgia (Liberi e Uguali – LEU) a prezentat o interogare pentru ministrul de Interne, Matteo Salvini. „Apologia fascismului – a scris el – în sistemul juridic italian, este o infracțiune. Solicit ministrului să spună dacă intenționează să aplice această lege, dacă este de acord cu compararea lagărelor de exterminare cu un parc de jocuri și ce măsuri va promova, în scopul de a evita repetarea unor incidente similare.”

Forza Nuova s-a delimitat de acest gest, suspendând-o pe termen nelimitat pe Selene Ticchi. Secțiunea Bologna a mișcării de extremă dreapta a anunțat că femeia „a fost deja suspendată cu efect imediat și pentru o perioadă nedeterminată de la orice activitate a mișcării politice Forza Nuova“.

Subsecretarul de la Justiție, Jacopo Morrone (Lega) a condamnat pe deplin gestul: „Am citit scuzele doamnei Selene Ticchi, care pretinde că a purtat tricoul cu infamanta inscripție „Auschwitzland” din greșeală. Dar un tricou cu acea inscripție ar trebui să fie în coșul de gunoi și nu într-un sertar, de fapt nu ar fi trebuit să fie imprimat niciodată”, a spus el.

De „ofensă la adresa umanității” a vorbit Maurizio Mazzanti, primarul orașului Budrio, localitatea din provincia Bologna unde Ticchi a candidat. „Sunt indignat de ușurința cu care se manifestă o ofensă împotriva umanității, exterminarea în lagărele naziste. Budrio este o localitate antifascistă și împotriva tuturor formelor de totalitarism, dintre care nazismul a fost o expresie maximă.”

Pentru Nicola Fratoianni, secretar LEU, vina este a „aparatului de stat” care „a permis o demonstrație publică a exaltării fascismului. Este inacceptabil.”

Salvini închide porturile: „Suntem atacaţi. Vom cere NATO să ne apere”

Celulă neonazistă în La Spezia, pregăteau descinderi împotriva imigranților

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Trei kg de bijuterii din aur și pietre prețioase, în valoare de jumătate de milion de lei, descoperite la aeroport în bagajele unui minor

Acuzați că îi otrăvim pe italieni! România exportă carne de cal cu cadmiu în Italia