in

VIDEO/ Româncă de 13 ani constrânsă să se prostitueze de către mama ei

Poliţiştii din Salerno au declanşat o vastă operaţiune împotriva traficului de femei din România, după ce o fată, care are acum 13 ani, şi-a denunţat mama şi fraţii pentru că au obligat-o să se prostitueze.

După un coşmar care a durat cinci ani, dintre care ultimele luni petrecute în Italia, fata a reuşit să fugă din mîinile călăilor săi şi să povestească asistenţilor sociali şi poliţiştilor tot ce a fost obligată să îndure. Astfel a fost declanşată o anchetă în urma căreia au fost arestaţi trei români, acuzaţi de proxenetism şi violenţe. Este vorba de mama fetei, Giorgeta Bahor, de 54 de ani şi de fiii ei, Giorgeta Frangu şi Florentin Popa, respectiv de 30 şi 18 ani. Un întreprinzător  italian,  zis „Bunicul”, Carmelo Soldani, de 51 de ani, a fost pus sub cercetare penală.

Corriere della Sera relatează povestea „Mariei”- aşa cum au numit-o anchetatorii pe fata care şi-a denunţat rudele, pentru a-i proteja identitatea. Maria a fost violată la 8 ani, într-un cimitir din România, chiar de către fratele ei mai mare, împreună cu alţi patru prieteni. În luna martie, a fost adusă în Italia pentru a-şi vinde corpul. Alte amănunte cutremurătoare au ieţit la iveală în cursul anchetei: fata era drogată şi obligată, chiar de către mama, sora şi fratele ei, să întreţină raporturi sexuale chiar cu cinci bărbaşi o dată, pentru un pachet de ţigări. „Bunicul” Carmelo Soldani era unul din „clienţi”: pretindea, în schimbul unui pachet de ţigări, să obţină favoruri sexuale din partea fetei.

La puţin timp după sosirea în Italia, tânăra a fost descoperită de către poliţişti, în timp ce desfăşurau o altă anchetă, care avea ca obiect activitatea unei alte reţele de proxeneţi români, toţi rude cu mama fetei. Iniţial, Maria a fost încredinţată asistenţilor sociali şi a negat totul, apoi a reuşit să fugă din institutul unde era găzduită. Recuperată de anchetatori, tânăra a găsit curajul să-şi denunţe mama şi fraţii şi să mărturisească faptul că a fost ameninţată cu moartea, dacă ar fi vorbit.

Cea mai cea mai cutremurătoare experienţă din cariera mea”- aşa a descris cazul unul din responsabilii anchetei, procuratorul Elena Guarino, în timpul unei conferinţe de presă. Anchetatorii analizează telefoanele celor trei români arestaţi, pentru a identifica  bărbaţii care au abuzat de tânără şi care urmează să fie acuzaţi de violenţe sexuale şi raporturi cu o minoră. Cei mai mulţi dintre ei ar fi italieni cu o bună situaţie materială, întreprinzători, de cele mai multe ori în vârstă.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cărţi româneşti, cadou de Crăciun pentru copiii din Bari

Deţinuţii vorbitori de limba italiană din Iaşi, angajaţi într-un call center