A venit singură în I
talia să muncească, fără să cunoască pe cineva şi fără a avea un loc de muncă asigurat. După o viaţă plină de greutăţi, rămasă singură şi departe de casă, a început să scrie poezii, singurul mod de a-şi exprima stările sufleteşti prin care a trecut. Acum speră să le poată aduna pe toate într-un volum şi să le publice.
Cecilia Zapali,, născută la Huşi, judeţul Vaslui, a împlinit de curând 60 de ani. Mai bine de treizeci de ani a lucrat pe macara la „Rulmentul” Braşov iar în ultima perioadă ocupase funcţia de merceolog. „După atâta timp pe macara, şi-acum mă caţăr ca o pisică, chiar dacă am împlinit şaizeci de ani. Am lucrat aproape patruzeci de ani la Braşov, o viaţă de om. În ultima perioadă fusesem chiar pusă să coordonez achiziţiile şi desfacerea produselor fabricii. Degeaba a fost totul. Nimic nu am reuşit să-mi adun. Am avut o viaţă plină de greutăţi şi de probleme.”
In urmă cu patru ani, românca s-a hotărât să-şi ia inima-n dinţi şi să plece în Italia. „Rămăsesem singură, plină de probleme şi cum sunt o fire optimistă, am hotărât să-mi încerc norocul în Italia. Mă simt încă plină de energie şi putere de muncă şi tocmai de aceea nu mi-a fost frică să pornesc de una singură în necunoscut.”
Cecilia a venit în Italia fără să fie aşteptată de vreo rudă sau prieten, iar asta i-a adus la începutul perioadei numai probleme datorate lipsei unui loc unde să doarmă sau să muncească. „Trebuia să cobor în Bologna, dar din greşeală am ajuns la Firenze. Nu cunoşteam limba şi pe nicio persoană care să vină să mă ajute.
Am aşteptat o perioadă până am auzit doi băieţi vorbind româneşte şi i-am întrebat unde pot găsi un loc unde să dorm. Aveam ceva bani la mine, că împrumutasem din bancă 3000 de lei. Ei mi-ai spus că pot să merg la o biserică de unde mă vor trimite la Caritas. Aşa am şi făcut şi am avut norocul să primesc un pat pentru câteva săptămâni.”
Primul loc de muncă
Optimismul Ceciliei i-a dat speranţa găsirii unui loc de muncă. După câteva săptămâni petrecute la Caritas, i s-a găsit un loc de muncă la Perugia. „Începuse să ţină norocul şi cu mine. Cineva mi-a găsit un loc de muncă dar la Perugia, unde trebuia să îngrijesc un bătrân, fost carabinier. La început m-au ţinut fără contract, pentru aproape şase luni, după care fiind mulţumiţi de mine, m-au pus în regulă. Aşa am început şi eu să intru în normal, să strâng nişte bani şi să mă liniştesc. De fiecare dată când mă gândeam prin câte am trecut, parcă nu-mi venea să cred că am avut puterea să merg înainte.”
După aproape un an şi jumătate, persoana pe care o asista a decedat şi a urmat pentru Cecilia o altă perioadă în căutarea unui loc de muncă. În final, a găsit, tot ca asistentă bătrâni şi de aproape doi ani şi jumătate nu a mai schimbat locul de muncă.
Pasiunea secretă
Liniştea pe care în sfârşit a găsit-o, i-a dat româncei posibilitatea să scrie poezii, o mai veche pasiune a ei. „Am în sfârşi un loc de muncă de unde nu a trebuit să mă mai mut de mult timp. Am şi contract de muncă, mi se plătesc taxele şi sper să pot adăuga perioada din Italia la vechimea celei din România. Viaţa mi s-a liniştit, a căpătat un sens parcă. Mi s-a redeschis vechea mea pasiune, aceea de a scrie poezii, iar perioada din Italia, singurătatea şi greutăţile prin care am trecut le pot exprima în acest mod.
De mic copil mă îndrăgostisem de poeziile de dragoste ale lui Eminescu, iar în şcoală am învăţat multe din creaţia sa. Am reuşit să scriu mai mult de optzeci de poezii pe care sper să le pot pune într-un volum. Cei care le-ar citi ar simţi stările unei persoane care atrecut prin foarte multe greutăţi şi necazuri.”
Cecilia Zapali nu ştie când se va întoarce în România dar speră să-şi poată strânge bani să-şi cumpere o casă a ei. „M-aş întoarce în ţară, dar nu am o casă a mea. Acesta e visul meu, ca după ce muncesc în Italia să-mi pot cumpăra una, cât de mică. Şi bineânţeles să-mi pot vedea publicată cartea mea de poezii.”
Andi Rădiu
Curajul vieţii
Trebuie să ai curaj şi vei învinge
Pentru că trebuie să trăieşti
Chiar dacă viaţa este plină
De dureri şi probleme.
Iubeşte, dacă inima îţi este tristă
Şi plângi singură dacă eşti puternică
Iartă chiar dacă ştii că nu merită
Pleacă chiar dacă ştii că trebuie să rămâi.
Speră în orice lucru
Pentru că viaţa este o speranţă
Să ştii să lupţi, de vrei să ai
Să nu regreţi când pierzi, să dai.
Să ştii să vezi în faţa ta
Să ocoleşti ispita rea
Să fii bun şi înţelept
Să îndrăgeşti şi să iubeşti o inimă curată.
Să îndrăzneşti să alegi
Cărarea dreaptă pe care s-o urmezi
Să nu fii tare înfumurat
Că ai să pierzi şi ce-ai luat.
Să nu iubeşti doar pe furiş
Că ai să regreţi mult şi profund
Şi nu uita că-n viaţa ta
Ai tot pierdut în loc să ai.
În viaţă trebuie să ştii să dai
Şi să primeşti aşa cum dai
Primind mai mult decât tu dai
Uiţi că viaţa aceasta e un rai.
Cecilia Zapali
