in

Masacru rasist la Florenţa/VIDEO

Gianluca Casseri, un extremist italian de dreapta de 50 de ani a declanşat o adevărată vânătoare de africani, marţi, la Florenţa. Bilanţul este tragic: doi vânzători ambulanţi senegalezi au fost împuşcaţi mortal, iar alţi trei răniţi. Bărbatul s-a sinucis cu aceeaşi armă, la puţin timp după ce a fost înconjurat de poliţişti şi i s-a cerut să se predea.

Atacul a început în jurul orei prânzului: potrivit unor martori citaţi de La Repubblica, Casseri s-a luat la ceartă cu un grup de senegalezi care îşi vindeau marfa pe trotuar, lânga un târg din apropierea Pieţei Dalmazia. Iniţial, italianul s-a îndepărtat de grup, pentru a reveni la scurt timp înarmat cu un pistol. S-a îndreptat dirct către cei trei africani şi a tras: doi dintre sengalezi, Samb Modou şi Diop Mor, de 40 şi 54 de ani, au murit pe loc, în timp ce al treilea membru al grupului a fost grav rănit.

Ucigaşul s-a îndepărtat de la locul faptei către maşina pe care o lăsase parcată în apropiere. Mai mulţi trecători au încercat să-l oprească, dar Casseri a îndreptat arma asupra lor şi a reuşit să scape.  Totuşi, martorii au reuşit să-l fotografieze cu celularul şi să noteze numărul de înmatriculare al maşinii.

Poliţia a demarat cercetările, încercând să dea de urma killerului. La două ore, însă, Casseri şi-a făcut apariţia în plin centrul oraşului, în Piaţa San Lorenzo şi a început să caute alte victime. Un tânăr senegalez de 32 de ani este împuşcat, dar reuşeşte să fugă, urmărit de ucigaş, care între timp mai răneşte un alt african aflat în apropiere.

După atac, Casseri a reuşit să se refugieze într-o parcare subterană din apropiere, unde îşi parcase maşina, dar, găsit de poliţişti, s-a sinucis cu aceeaşi armă cu care şi-a omorât victimele.

Ştirea despre mascru s-a răspândit printre africanii din Florenţa: circa 300 de sengalezi s-au adunat pe străzile din centru, spunând rugăciuni şi protestând: “Nu spuneţi că e un nebun, pentru că dacă era nebun ucidea şi albi şi negri”, au strigat manifestanţii. Primarul din Florenţa Matteo Renzi declarase că masacrul este “opera unui ucigaş rasist nebun, care a acţionat de unul singur”, când a fost întrebat de jurnalişti dacă atacul rasist de marţi poate fi comparat cu atacul xenofob asupra unei tabere de romi români din apropierea oraşului Torino, care a avut loc sâmbătă.

Potrivit presei din Peninsulă, Casseri era un individ singuratic, autor de poveşti SF şi susţinător frecventase un centru al unei mişcări de extrema dreaptă, Casa Pound.

Miruna Căjvăneanu

Citeşte şi:

Tabără de romi români incendiată după o acuzaţie falsă de viol

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Români umiliţi de poliţia din Danemarca. Pasagerii unui autocar, încătuşaţi, fotografiaţi şi anchetaţi fără a li se spune motivul

Atenţie la „trucul bancnotelor false”