in

Cartea publicată de asociaţia culturală italo-română “Decebal” din Triest: ”De la Traian la Cortina de Fier”

Asociaţia culturală italo-română “Decebal” din Triest, constituită în 1987 de un italian, Ervino Curtis, și soția sa, Elena Pantazescu. Asociația a desfășurat multe inițiative culturale pentru cunoașterea istoriei României în Italia.

Pe site-ul asociației, decebal.it, Ervino Curtis a povestit cum a reușit să se căsătorească cu o româncă, în acei ani ai comunismului. A vizitat România în 1971, devenind treptat interesat de tot ce reprezintă această țară. Odată cu înființarea asociației, a încercat să facă cunoscută istoria și cultura română în Italia.

Recent, Elena Pantazescu, cofondatoarea asociației Decebal, a povestit pentru ziarul nostru cum l-a cunoscut pe Ervino și cât de greu a fost să plece în acei ani de regim comunist.

În această a doua parte a interviului, ea povestește cum a funcționat asociația și cum fost publicată cea mai important lucrare a asociației, volumul  „Da Traiano alla Cortina di Ferro” (De la Traian la Cortina de Fier).

Asociaţia dumneavoastră are o activitate neîntreruptă de aproape jumătate de secol. Cine v-a sprijinit în toţi aceşti ani? În perioada de dinainte de 1989 cum erau considerate acţiunile asociaţiei dumneavoastră?

«Am fondat asociaţia “Decebal” la Triest în anul 1987 când România era din ce în ce mai izolată în câmpul internaţional, poporul se hrănea cu cartela pentru alimentele de primă necesitate, energia electrică şi benzina raţionalizate, la restaurante, şi în timpul verii, ultima comandă era la orele 21 cu lumina diurna plină, 2 ore pe zi de televiziune cu marile succese ale regimului etc.

Am reţinut că poporul şi cultura românească nu meritau să fie izolate şi să rămână necunoscute. Asociaţii fondatori, în afară de mine, erau toţi, zic erau pentru că nu mai sunt printre noi, italieni, personalităţi de vază din toate sectoarele oraşului, de la profesori universitari la întreprinzători, Preşedintele portului, Preşedintele Camerei de Comerţ, Preşedintele Târgului internaţional, Directorul Teatrului de Proză, etc..

Scopul nostru era să facem cunoscută în Italia cultura, istoria, arta şi originea poporului român. Dar nu puteam face o Asociaţie de prietenie italo-română fără că România să ştie. Soţul meu a mers la ambasada României la Roma, la atașatul cultural, subliniind faptul că el este un exponent al Partidului Democrat Creştin (anticomunist) cu întrebarea dacă au ceva împotrivă, şi că nu vrem nici un fel de contribuție din partea Statului român. Răspunsul a fost nu numai pozitiv, dar şi colaborativ.

La inaugurare a fost prezent academicianul prof. Virgil Cândea, preşedintele Asociaţiei România (acum I.C.R.) care a adus, sub formă de cadou, ansamblul folcloric condus de Ion Leceanu şi un mare medalion în bronz cu efigiile lui Decebal şi Traian care a devenit logo-ul Asociaţiei.

Am devenit un punct de referinţă pentru toţi italienii care doreau să cunoască România şi am făcut multe conferinţe şi expoziţii care s-au bucurat de mult succes şi aprecieri.

După Revoluţie, în decembrie 1989, în timpul sărbătorilor de Crăciun, noi şi alţi membri eram de dimineaţă până seara la Stazione Marittima din Triest unde am organizat un centru de adunat ajutoare (bani, medicamente, alimente, îmbrăcăminte, etc.) şi apoi, cu un mare camion pus la dispoziţie de Autoritatea Portuară din Triest, în ianuarie 1990, am mers personal 4 membri în România. Primii bani şi medicamente le-am predat la Croce Rossa italiana, care a mers la sfârşitul lui decembrie. Restul de bani i-am donat unui orfelinat de la Sibiu, dar nu bani în mână, împreună cu directorul am mers la shop şi am cumpărat frigidere, aragaze, butelii, congelatoare, etc. Restul am dus într-un sat lângă Buzău unde erau oameni de o sărăcie cruntă.

Asociaţia a avut puţine finanţări publice din partea Regiunii Friuli Venezia Giulia, din partea Primăriei şi Provincia din Triest, şi din partea Consiliul Europei. Aceste finanţări ne-au permis să realizăm câteva expoziţii şi nişte publicaţii (de ex. cartea despre Istroromâni), restul de 90 la sută a fost finanţat de familia noastră fie în termeni băneşti, cât şi de timp şi munca la care au participat nu numai soţul meu, dar şi copii noştri de când erau mici şi până în prezent.»

Cât timp a durat elaborarea cărţii „Da Traiano alla Cortina di Ferro” şi ce surse bibliografice aţi utilizat?

«Elaborarea cărţii a durat câțiva ani. Dar întrebarea este cum de ne-a venit ideea? Totul a plecat de la o cutie mare de carton plină cu documente originale, o parte dactiloscrise, o altă parte (Borderouri) scrise la mână.

La Triest există, în centrul vechi al oraşului, un anticariat de cărţi, ziare, reviste etc. pe care noi, împreună cu copiii noştri (doi băieţi) când erau mici, în sâmbetele de iarnă friguroase, cu Bora (un vânt care sufla tare la Triest), cu ploaia ne refugiam acolo şi ne pierdeam printre lungile rafturi de cărţi prăfuite până la închidere.

Fiecare dintre noi se întorcea acasă cu câte ceva, bucuroşi că am găsit câte ceva. Eu şi soţul meu căutam cărţi despre România, aşa că proprietarul ne cunoştea foarte bine. Stând de vorbă cu el, i-am explicat că limba română nu este de origine slavă, nu se scrie cu caractere chirilice, cum se credea, punându-ne în aceeaşi găleata balcanică, aşa că după, i-am dat un ziar românesc şi mi-a mulţumit spunându-mi că şi-a făcut o idee diferită şi că, fiind o limbă neolatină, câte ceva a înţeles.

Acest domn ne sună când primea câte ceva care ştia că ne interesează, ca urmare într-o zi mă sună la telefon şi îmi spune: “Doamna Elena, am primit o cutie plină de documente care, după părerea mea, sunt în limba româna, Vă interesează?” “Sigur că da – am răspuns – venim imediat”.

Omul avea dreptate erau documente majoritate în limba româna, şi în limba italiană şi puţine în limba franceză şi engleză, care erau datate sfârşitul anului 1800 până în 1956. O parte se refereau la Consulatul României la Triest, altele la prezenţa refugiaţilor din România spre occident începând în anii 1950, deoarece la Triest era un “Campo profughi” pentru toţi refugiaţii din ţările de Est. Aşa ne-am gândit că ar fi un mare păcat să închidem cutia, şi să o urcăm în pod.

Aceste documente fac parte în istoria unui popor, chiar dacă reprezintă din punct de vedere strict istoric o perioadă foarte scurtă. Dar nu era suficient material aşa că am început documentarea şi cercetarea în diferite Arhive de Stat: Arhiva Ministerul Afacerilor Externe la Bucureşti, Arhiva de Stat la Timişoara, Arhiva de la Ministerul Apărării Naţională, la Roma, Arhiva de Stat la Triest, în Arhive private şi în diferite biblioteci publice la Triest şi în România.

În plus aveam în casă o bibliotecă bogată pe care am consultat-o. Ani de zile am adunat materiale apoi munca de a alege, ce publicam şi ce nu, nu a fost uşor, se vorbeşte de 2.000 de ani de istorie, de coincidenţe de personaje şi persoane care au legat oraşul Triest şi România. Doream că această carte să apară în 2017, când Asociaţia noastră culturală de prietenie italo-română “Decebal” împlinea 30 de ani de la înfiinţare şi să fim prezenţi în anul 2018 când România sărbătoreşte 100 ani de la Marea Unire. Sponsori pentru publicare nu am găsit, am bătut le toate uşile dar pentru cultura instituţiile nu mai au bani. Atunci băiatul cel mare, Alan, de profesie informatician ne-a dat ideea să o publicăm “online”.

Nu a fost simplu. La publicarea acestui volum a participat şi feciorul cel mic, grafician de profesie, care a realizat coperta şi nu numai. Amândoi şi-au redus concediul şi au lucrat intens două săptămâni. Deci toată familia a muncit, dar când am primit primul exemplar, pe care a trebuit să-l cumpărăm, deci ne-am cumparat cartea noastră, trebuie să mărturisesc că în afară de satisfacţie, am tras un suspin liberator. Am întins o mână să iau cartea şi încă puţin îmi cădea jos, pentru că, în afară de conţinutul bogat de texte, documente şi fotografii, are şi o greutate materială. Din instinct am cântărit-o – deci 570 pagini şi 1,8 kg.»

 

Cum aţi structurat capitolele cărţii şi câte capitole aţi dedicat Cortinei de Fier?

«Cartea este structurata în 16 capitole care reprezintă diverse momente istorice, începând cu perioada împăratului Traian până la împărţirea Europei în două blocuri politice făcută de aşa-numita Cortina de Fier. Să poate vedea că au fost o serie de contacte şi relaţii, de persoane şi fapte, care au avut o dezvoltare în creştere de-a lungul istoriei.

Parcurgând în mod rapid conţinutul primul capitol începe cu construirea la Triest (Tergestum) a Teatrului, amfiteatrul dedicat împăratului Traian de către Quinto Modesto Petronio cu banii primiţi de la Traian pentru că a luptat în primul război dacic. În alte capitole: în secolul al XV-lea marele umanist Enea Silvio Piccolomini, a făcut un voiaj în România şi este printre primii europeni care certifica latinitatea limbii române. Apoi va deveni episcop la Triest şi papa cu numele Pio II.

Maria Tereza de Habsburg şi mai înainte prinţul Eugenio di Savoia au lăsat amprente indelebile la Triest şi la Timişoara. Primul război mondial îi vede pe triestini pe frontul oriental rus lângă Cluj, iar pe bănăţeni şi ardeleni pe frontul occidental italian lângă Triest, deja din 1914.

Un capitol este dedicat Consulatului român de la Triest constituit în 1879 şi închis după al doilea război mondial, din nou redeschis după căderea Cortinei de Fier în 2009. În documentele noastre originale se găsesc şi informaţii despre transformarea primului Consulat într-un punct de referinţă după instaurarea comunismului în România, pentru a ajuta mii de români care fugeau din România şi erau cazaţi temporar la Triest.

Din documentele găsite de noi rezultă că circa 600 de români au ajuns la Triest, dar din documentele de prezenţa zilnică la Centrul pentru refugiaţilor se pot calcula de la 10.000 la 20.000 de români care au trecut prin Triest în aceeaşi perioadă. Numele lor, găsiţi în documentele noastre, sunt publicate în carte. Alte două capitole sunt dedicate situaţiei Triestului şi a României în timpul primei perioade a cortinei de fier, deci 4 din cele 16 capitole sunt dedicate Cortinei de Fier. Urmează câteva capitole tematice – Portul liber Triest şi legăturile sale cu portul Constanța, Brăila şi Galaţi. – Comunitatea grecească şi cea evreiască la Triest şi în România. – Relaţiile dintre oraşele Triest, Timişoara şi Galaţi. – Ilustra familie Brigido din Triest; un reprezentant al său, Pompeo Brigido a fost, la sfârşitul anului 1700, mai întâi guvernator la Timişoara şi apoi la Triest. – In apendice se găsesc, între altele, articole despre Istroromâni, Asigurări Generali, Minorităţi lingvistice latine în Balcani şi Românii la Triest.»

Crina Suceveanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bologna, jefuiau bătrânii prin ”tehnica îmbrățișării”, două românce denunțate

Româncă strangulată și incendiată la Bolzano, cu două săptămâni înainte de a pleca în vacanță în România