Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) continuă seria demersurilor dedicate promovării comunităților românești din afara granițelor prin Gala „100 pentru Centenar” din Italia.
Evenimentul va avea loc la Roma, în data de 22 iunie a.c., la sediul Accademia di Romania, în prezența ministrului pentru românii de pretutindeni, doamna Natalia-Elena Intotero, și a domnului George Bologan, ambasadorul României la Roma, alături de reprezentanții misiunii diplomatice românești, reprezentanții autorităților locale, ai mediului asociativ românesc, membrii clerului român, precum și mass-media în limba română din teritoriu.
Această inițiativă este dedicată Anului Centenar și își propune să promoveze patrimoniul cultural românesc și recunoașterea meritelor și a valorii adăugate aduse de membrii comunității românești din Italia. Cei prezenți la activitate vor avea oportunitatea de a asculta Orchestra Națională „Valahia”, condusă de dirijorul Marius Zorilă, cu participarea solistei Lavinia Goste.
Gala care a avut deja loc în Bruxelles, Belgia, și în Lisabona, Portugalia, va putea fi urmărită pe TVR Internațional, iar filmulețe din cadrul evenimentului vor putea fi vizionate și pe pagina de Facebook a Ministerului https://www.facebook.com/mprpromania/ .
Cu acest prilej, ministrul pentru românii de pretutindeni, va efectua o vizită de lucru în regiunile Calabria și Lazio, în perioada 21-23 iunie a.c..