Andi Rădiu
Se spune că Diaspora ar fi așteptată acasă pe 10 august la un mare protest, iar salvarea României ar fi în mâinile românilor din străinătate. Acest apel a umplut pentru câteva zile paginile Facebook-ului, dând senzația unei Revoluții. N-a durat mult, pentru că entuziasmul celor care au crezut pe moment s-a spulberat. Milionul de persoane care s-ar mobiliza să vină e de fapt un fel de adunare a celor care s-au înscris pe diferite grupuri, pagini sau evenimente făcute în mediile virtuale. Chiar și așa, numărul e foarte mare, e clar că există un entuziasm viral creat pe fondul nemulțumirilor față de politica românească actuală. Dar de la o simplă pagină de facebook, la un milion de diasporeni prezenți fizic la București, e cale lungă. E imposibil, aș spune chiar.
Românii din diaspora nu sunt în stare să se prezinte la vot în țările unde locuiesc, la maxim câteva sute de km, într-un număr atât de mare, cum am putea crede că se vor deplasa mai mult de câteva sute, în cel mai bun caz, la București? Românii din străinătate nu sunt în stare să își aleagă reprezentanți în consiliile locale în țările unde locuiesc, cum am putea crede că se vor uni și vor porni într-o asemenea acțiune, punând la socoteală în primul rând că există o lehamite față de politică și politicieni în general, indiferent de culoarea politică. E ceea ce vedem în filialele partidelor românești din străinătate: câteva zeci de persoane și alea într-o continuă ceartă.
Sebastian Burduja, liderul PACT (Patforma Acţiunea Civică a Tinerilor), a fost cel care a publicat apelul pentru 10 august. În textul pe care l-a postat pe Facebook găsim heirupisme halucinante. După ce ține să ne precizeze că a studiat la Stanford si apoi Harvard, oricine așteaptă să vină cu statistici, cu date clare, cu numere. El în schimb ne anunță că ”protestele anunțate pe rețelele sociale pentru data de 10 august au strâns în total peste o sută de mii de participanți. Am primit sute de poze cu bilete de avion cumpărate de românii din diaspora pentru 10 august…Am văzut oameni care și-au oferit apartamentul gratuit în București. Am citit nenumărate mesaje care-i cheamă pe români acasă.”, adică pe principiul ”las’ că știu eu”.
Prezența românilor din diaspora la asemenea manifestații a fost mereu nesemnificativă ca număr. Câteva zeci de persoane în jurul ambasadelor și a consulatelor, ce să mai vorbim de o deplasare în afara țării. Și e normal să fie așa. Drumul, distanța, locurile de muncă, familiile, etc. nu îți permit să te deplasezi ca un bucureștean în Piața Victoriei.
Mai este și atitudinea multor persoane publice din țară, a unor politicieni, lideri de opinie sau jurnaliști care comentează această inițiativă ca pe ultima redută, ca pe ultima soluție pentru o țară ”normală”. E însă un fel de întors ca la Ploiești. În fiecare vară lumea românească își amintește de diaspora, dar sub formă de ”căpșunari”, ”macaronari”, ”pufoși”. Oameni care vin cu mașini străine și deranjează circulația din curatele și liniștitele orașe românești, care își umplu cărucioarele la supermarketuri, care vorbesc stricat românește și care se laudă cu banii câștigați în străinătate. Suntem încrezuți, deranjăm, româncele își înseală soții rămași în șomaj acasă sau că nu ne interesează de ce se întâmplă în țară. Există și de ăștia, dar nu e cazul să generalizăm.
Una peste alta s-a creat deja un vacarm în care nimeni nu se mai înțelege cu nimeni. Revoluțiile se pare că s-au transferat în mediul virtual…. și probabil acolo vor rămâne și pe 10 august.
