in

Cremona, conferința pe tema combaterii violenței împotriva femeilor, prezență consulară românească

Miercuri, 06 iunie a.c., sala Consiliului Provincial din Cremona a găzduit conferința cu tema “Violența împotriva femeilor – de la cadrul legal la sensibilizare și informare”, propusă de către asociația Centro Incontri Diplomatici din Cremonapreședinte Emanuele Bettini. A fost un eveniment organizat în colaborare cu Provincia Cremona, Grupul consular al Americii Latine și Nordul Caraibelor, cu patronajul Prefecturii și Primăriei din Cremona și al Regiunii Lombardia.

Lucrările au fost deschise printr-un moment de reculegere în cinstea victimelor catastrofei din Guatemala. Au urmat saluturile instituționale din partea reprezentanților diplomatici: consul general El Salvador, Columbia, Mexic. Au fost prezenți consulul general al Boliviei, al Republicii Dominicane, consulul onorific al Panama. O apreciere a inițiativei acestei întâlniri a venit și din partea Președintei Consiliului Local, Simona Pasquali și a delegatului Questurii din Cremona.

Din partea  oficiului consular român din Milano a intervenit consulul Iulia Cupșa Kiseleff. Diplomatul român a subliniat faptul că tratarea acestei teme, cu mare frecvență în ultinele luni, este de natură a facilita parcursul către schimbarea mentalităților la nivel individual și la nivelul întregii societăți, cu repercursiuni ulterioare la nivelul cadrului legislativ.

A fost subliniată necesitatea creării unei rețele de colaborare între reprezentanții administrației italiene și reprezentanții corpului consular lombard, care să poată permite o mai bună informare și apropiere a instituțiilor statului față de victima agresiunilor de natură física, psihică, economică sau sexuală.

O intervenție detaliată a cadrului legal a avut-o Președintele Tribunalului din Milano, Fabio Roia, care dincolo de caracterul teoretic al normei, a apreciat că de fiecare dată când această temă este abordată cu seriozitate, se creează ceva pozitiv. Nu trebuie să devenim sensibili la acest tip de violență doar cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii-8 martie sau a Zilei Internaționale Împotriva Violenței Asupra Femeii-25 noiembrie. A devenit un fenomen internațional, tot mai accentuat, în evoluția căruia statul trebuie să intervină cu optime structuri de primire și consiliere.

Pe teritoriul italian există astfel de centre anti-violență, dar problema cu care se confrontă sistemul, în general, este eficacitatea legilor care, mai întâi trebuie să fie analizate și sedimentate de conștiința colectivă.

Comunicat Consulatul General al României la Milano

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Expoziție foto la Udine, artistul Octavian Vasile Pop: “O călătorie artistică creativă, nu doar o reprezentare propriu-zisă a realității”

Veneția, șofer român de tir, s-a spânzurat într-o parcare