in

Piacenza, la ”shopping” cu carduri furate: haine, parfumuri, ochelari de soare. Doi români arestați în flagrant

Mai întâi au jefuit doi italieni din Piacenza de carduri de credit și de debit și apoi au făcut cumpărături în mai multe magazine din centru, în valoare de 3.587 euro. Dar la câteva zile au fost arestați. Sunt doi români cu antecedente penale, acuzați de utilizare frauduloasă a cardurilor de credit, furt agravat și tăinuire. Cei doi români, ea de 38 și el de 45 de ani, au ambii antecedente. El a fost dus la închisoare, ea a primit obligația de a se prezenta periodic la poliție.

Totul a început la 20 aprilie, când la Piacenza a fost jefuit un bărbat în timp ce se afla la Esselunga. La casă a descoperit că portofelul era dispărut, a blocat imediat cardul și a depus denunț la poliție. Agenții au vizonat imaginile de pe telecamerele magazinului și au descoperit infractorii.

Până la blocarea cardului, cuplul a reușit să cumpere haine de firmă și accesorii de 1.417 de euro. Cel de-al doilea furt a avut loc sâmbătă, 28 aprilie. Cei doi au furat un portofel unui piacentin, care se plimba în centru, și au cumpărat parfumuri, ochelari de soare și alte articole pentru 650 de euro, reușind și să retragă de la un bancomat suma de 1520 de euro. Dar unii comercianți i-au observat și au anunțat poliția. În câteva minute au fost blocați în flagrant.

În casa lor din oraș au fost găsite articolele achiziționate cu cardurile primei victime, de unde și plângerea pentru tăinuire. Cumpăraseră articole de la Oliviero Martini, Tommy Hilfiger, Chanel, Rayban, Nike.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Români și italieni prezenți în număr mare la Roxy Bar, la Roma. Eugen Terteleac, ARI: ”Suntem alături de ei”

Ucis lângă cartierul African: român de 22 de ani, găsit mort cu un cablu în jurul gâtului și aruncat în râul Aniene