in

Natalia Intotero, ministrul românilor de pretutindeni, în Italia: «România are nevoie de voi»

O delegație condusă de ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a efectuat o vizită de lucru în Republica Italiană în perioada 3-6 mai. Deplasarea a debutat în regiunea Puglia, la Bari și s-a încheiat în regiunea Lazio, la Roma.

Agenda demnitarului român a cuprins întrevederi cu reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului asociativ, ai organizațiilor sindicale și cu membri ai cultelor. La întâlnirile cu românii, ministrul le-a spus că întoarcerea în țară poate fi o alternativă demnă de luat în calcul și că România are nevoie de ei.

Întâlnire cu românii din Sud

Ministrul pentru românii de pretutindeni s-a întâlnit în 3 mai cu reprezentanți ai asociațiilor românești din regiunile Puglia, Basilicata, Molise și Calabria.

Potrivit unui comunicat al ministerului, discuțiile au vizat problematici care țin de partea de muncă, elemente referitoare la procesul de integrare în societatea italiană, precum și oportunitățile lucrative existente în România pentru românii care doresc să revină acasă.

Ministrul Intotero a menționat simplificarea procedurii de finanțare prin care cetățenii români pot beneficia de fonduri pentru demararea de proiecte în vederea păstrării și promovării identității românești. Totodată, oficialul român a reiterat demersurile depuse de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Ministerul Educației în vederea îmbunătățirii planului de învățămînt și programelor școlare destinate copiilor românilor care trăiesc în afara țării.

Un alt subiect important pe agendă l-a reprezentat campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!” organizată de MRP. Ministrul i-a încurajat pe cei prezenți la discuții să se implice în astfel de inițiative de informare care, pe termen lung, pot contribui la scăderea abuzurilor de orice fel. În context, demnitarul a subliniat eforturile autorităților de la București, în parteneriat cu cele italiene, pentru a deschide Centrul interdisciplinar de asistență pentru persoanele vulnerabile la trafic și exploatare prin muncă de la Vittoria – Ragusa.

„Iată că un vis s-a împlinit și România are în sfârșit un consulat general la Bari. Acest fapt arată importanța pe care o atribuim celei mai mari comunități din diaspora de mobilitate. Totodată, inaugurarea unui infokioșk la Bari va răspunde nevoii de informare a românilor care trăiesc aici. Vrem ca românii din Italia să fie în siguranță, să-și știe drepturile, să fie protejați și, mai mult de atât, vrem să-i încurajăm să revină acasă, a subliniat Natalia-Elena Intorero.

La întrevedere au mai participat beneficiari ai finanțărilor nerambursabile oferite de MRP, reprezentanți din partea misiunii diplomatice din Bari, preoți români din zona arondată consulatului general și atașatul pe probleme de muncă din cadrul Ambasadei României la Roma.

Vizita ministrului pentru românii de pretutindeni continuă cu întâlniri ale oficialului român cu reprezentanți ai organizațiilor sindicale și ai autorităților locale.

Un nou infokioșk

Ministrul Natalia-Elena Intotero a luat parte la inaugurarea primului infokioșk pus la dispoziția românilor din Bari, în 4 mai.

A doua zi a vizitei de lucru în Republica Italiană a debutat cu întâlnirea ministrului Natalia-Elena Intotero cu reprezentanții Federației Lucrătorilor din Agricultură și Industrie (FLAI-CGIL).

Demnitarul român a participat la inaugurarea oficială a primului dintre cele trei infokioșk-uri achiziționate de Consulatul General la Bari. Dispozitivele pun la dispoziția cetățenilor români informații despre servicii consulare, condiții de muncă precum și despre drepturile și obligațiile care le revin.

Semnarea protocolului de colaborare dintre Consulatul General de la Bari și Federația Lucrătorilor din Agricultură și Industrie privind instalarea acestor puncte de informare vine ca răspuns la nevoile și solicitările cetățenilor români din regiune și reprezintă rezultatul eforturilor autorităților române și italiene, deopotrivă.

“Este extrem de important ca românii noștri să își cunoască drepturile, să își facă asigurări de sănătate și de viață și să cunoască legislația privind protecția muncii. O informare corectă poate salva vieți, poate preîntâmpina tragedii. Doresc să le reamintesc tuturor românilor cât de important este să se informeze din surse corecte și credibile înainte de a pleca la muncă în străinătate, dar și după ce vor ajunge în țara unde urmează să trăiască, să muncească, să studieze. Felicit Consulatul General al României la Bari, o felicit pe doamna consul Lucreția Tănase pentru acest proiect care constituie, fără doar și poate, un exemplu de bune practici și care ar putea fi extins în toată Italia”, a spus ministrul Natalia-Elena Intotero.

Demnitarul le-a mulțumit sindicatelor și autorităților italiene pentru susținere și implicare. De asemenea, ministrul a reiterat eforturile autorităților din România de le a oferi asistență cetățenilor români care aleg să trăiască în afara țării prin colectarea și furnizarea de informații care să preîntâmpine eventuale cazuri de abuz și exploatare, precum și prin identificarea unor măsuri directe de sprijin.

Dialog cu autoritățile locale

În 4 mai, Natalia-Elena Intotero, a avut o serie de întâlniri cu reprezentanți ai autorităților din regiunea Puglia și provincia Bari.

Demnitarul a avut convorbiri cu șeful de de cabinet al președintelui regiunii Puglia, Claudio Stefanazzi, cu coordonatorul pentru politică internațională, Bernardo Notarangelo, cu prefectul provinciei Bari, Marilisa Magno, și cu primarul orașului, Antonio Decaro.

În cadrul convorbirilor, ministrul Natalia-Elena Intotero a reiterat buna cooperare dintre autoritățile române și cele italiene și a abordat posibile direcții de acțiune în vederea unor proiecte comune benefice ambelor comunități. Discuțiile au vizat apărarea drepturilor cetățenilor români de pe teritoriul Italiei, promovarea imaginii acestora precum și demararea unor campanii de informare. A fost abordată și problematica abuzurilor și a exploatării prin muncă, iar demnitarul român a subliniat importanța măsurilor de prevenție.

“Crearea de mijloace și instrumente de susținere și sprijin pentru românii din sudul Italiei poate conduce la stoparea fenomenului de exploatare prin muncă. Românii au o contribuție foarte importantă în cadrul activității agricole din zonă și le-am mulțumit reprezentanților autorităților locale pentru deschiderea manifestată față de propunerile noastre. Ne dorim o relație cât mai stransă cu partenerii italieni pentru a le putea fi alături românilor noștri”, a spus ministrul Natalia-Elena Intotero.

Întâlnire cu românii la Roma

În 5 mai, ministrul s-a întâlnit cu cu membri ai comunității românești din Roma.

La dialogul găzduit la Ambasada României în Italia de către ambasadorul George Bologan au participat reprezentanți ai mediului asociativ, ai cultelor și ai presei în limba română din Italia.

Ministrul Natalia-Elena Intotero a prezentat inițativele pe care MRP le are în desfășurare pe parcursul acestui an, îndeosebi proiectele prilejuite de aniversarea Centenarului Marii Uniri. Demnitarul a oferit, de asemenea, detalii despre posibilitățile pe care românii de pretutindeni le au pentru a deschide afaceri cu sprijin financiar din partea Guvernului României, acest tip de inițiative fiind de mare interes pentru cei prezenți la discuții. Au mai fost abordate teme referitoare la educație, sănătate, fiscalitate și dezvoltare socială.

„Le mulțumesc asociațiilor românești, reprezentanților mass-media în limba română și reprezentanților cultelor pentru eforturile pe care le fac pentru a păstra unitatea de tradiție, limbă și spiritualitate a românilor din Roma, dar și din restul Italiei. I-am asigurat, în discuțiile pe care le-am avut, că au în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni un partener pe care pot conta pentru sprijin în evenimentele și proiectele pe care le derulează. De asemenea, consider că este important ca tot mai mulți români din Italia, unde avem cea mai numeroasă comunitate din diaspora de mobilitate, să afle că întoarcerea în țară poate fi o alternativă demnă de luat în calcul și că România nu doar are nevoie de ei, ci face și pași hotărâți în demersul de a-i convinge să vină acasă”, a punctat Natalia-Elena Intotero.

Ministrul a detaliat măsurile implementate de Guvernul României pentru reîntoarcerea și reinserția socio-profesională a românilor din afara granițelor și la Târgul Expo-România Italia derulat la Roma în perioada 5-6 mai. Participanții au primit informații despre ofertele de muncă disponibile în România și despre nivelurile salariale aferente.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Proiect excepțional pentru copiii români din Diaspora și România: „Te caută o carte”

Insieme per l’Athos, invito al convegno: “DAL SINAI ALL’ ATHOS. LA RINASCITA DELLA TRADIZIONE SPIRITUALE ESICASTA SULLA SANTA MONTAGNA- Secoli XIII-XIV”