in

Probleme cu calcularea pensiilor din Italia și România? Iată unde puteți apela pentru a vă calcula toate drepturile bănești

Comunicat de presă

Semnarea Protocolului de colaborare între Casa Națională de Pensii Publice din România și Institutul Național Confederal de Asistență (INCA) din Italia

București, 2 aprilie 2018:

La data de 30.03.2018, a fost semnat Protocolul de colaborare între Casa Națională de Pensii Publice din România (CNPP) și Institutul Național Confederal de Asistență (INCA) din Italia. Protocolul are drept scop sprijinirea asiguraților și beneficiarilor sistemului public de pensii din România și/sau Italia în vederea obținerii drepturilor de asigurări sociale.

În temeiul Protocolului menționat, asigurații și beneficiarii sistemului public de pensii din România și/sau Italia vor putea apela la serviciile INCA în vederea acordării, reluării în plată, recalculării drepturilor de pensie cuvenite din sistemul public de pensii român și/sau italian, precum și în vederea menținerii în plată a acestora.

Colaborarea bilaterală între INCA și CNPP se va realiza și prin punerea la dispoziția persoanelor interesate, a materialelor informative și de documentare elaborate de una din părți sau elaborate în comun de ambele părți, prin organizarea de campanii de informare a asiguraților și beneficiarilor celor două sisteme de pensii, precum și prin acțiuni și mijloace specifice, în Italia și România.

Institutul Național Confederal de Asistență (INCA) din Italia va asigura serviciile care fac obiectul Protocolului menționat cu titlu gratuit.

Pentru mai multe detalii referitoare la Protocolul de colaborare între CNPP și INCA persoanele interesate se pot adresa:

• Casei Naționale de Pensii Publice, str. Latină nr. 8, sector 2, București, tel : 004 021
311 80 47, www.cnpp.ro ;
• INCA Romania, str. Buzeşti nr. 59, bl.A5, et.4, ap.71, Sector 1, București, cod poștal
011013, tel: 004 021 752 249 803 ;

Caselor teritoriale de pensii din România, instituții competente în stabilirea și plata drepturilor de pensie

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Pavia, cioban român ucis de un copac, găsit datorită câinelui său

Georgeta, povestea ei în Italia: ”Am trecut printr-o umilinţă enormă, dar sunt o femeie tare”