in

«Vrem să fim exorcizați!» Peste 500 de mii de italieni se simt posedați de diavol

Peste jumătate de milion ar fi numai în Italia, cei care se declară victime ale diavolului. Dar tendința afectează toată Europa. Este o temă marginală sau un sindrom mai profund, care merită investigat? Cotidianul The Guardian a publicat aceste date, comentând că cererile de exorcizare către preoții Bisericii Catolice crește, în timp ce numărul credincioșilor care participă la slujbe scade.

Anumite simptome nu trebuie ignorate. Problema nu este doar italiană. De exemplu, și în Franța cresc cererile de exorcizare, la fel și în Statele Unite, scrie publicația Vita.it.

În Marea Britanie, potrivit unui raport al organizației „Theos”, cererea tot mai mare pentru exorcisme s-ar datora în principal imigranților care ajung în galaxia bisericilor penticostale, care practică exorcizarea.

În general, ori de câte ori există un impact puternic al imigrației, cererile de ritualuri exorciste cresc, afirmă The Guardian. Mai ales de către creștini imigranți africani, în special din regiunea Sahel și Nigeria: tendința, în acest caz, este de a trata orice amenințare, socială sau psihică, pe direcția spirituală. Pentru aceasta s-a dezvoltat categoria „impresarii de carisme“, așa cum sunt numite mulți predicatori evanghelici ai bisericilor de matrice africane, care s-au stabilit în Europa.

Harta credinței se schimbă. Din cauza schimbărilor demografice și migrației din ultimii ani, vine în Europa a treia biserică, cu teme africane, după bisericile creștine Occidentală și Orientală.

În Africa Subsahariană există acum 550 de milioane de creștini. În 2050, 3 din 4 creștini vor trăi sub linia Sahelului. În cea mai populată dintre țările africane, Nigeria, creștinii sunt aproximativ 80 de milioane împărțiți între zona protestantă (60 de milioane) și catolică (20 de milioane). În următoarele decenii, emigrația din Nigeria către Europa va crește exponențial.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tragedie la Novi Ligure, român ucis de motocicletă chiar de ziua lui. «Nu depărtarea este cel mai greu plumb»

Papa Francisc: „Iadul nu există“, Vaticanul respinge afirmaţia