in

Livorno, muncitor român prăbușit de la 10 metri. Cgil: «Prea multe vieți distruse»

Accident grav la locul de muncă la Collesalveti, în provincia Livorno. George Vasile, 49 de ani, a căzut de la o înălțime de 10 metri de pe acoperișul unei hale. Șef de șantier, românul lucra la demontarea acoperișului de azbociment al halei. A fost rănit extrem de grav și a fost transportat cu elicopterul Pegaso la spitalul din Cisanello. A suferit traumatisme extrem de grave, dar a rămas conștient.

Accidentul a avut loc vineri, 16 martie, la ora 11.00. De atunci starea muncitorului a rămas critică. Are fracturi pe tot corpul. Are traume abdominale și faciale, precum și o durere severă la nivelul coloanei vertebrale, au spus medicii.

La fața locului au sosit forțele de ordine și tehnicienii ASL, pentru ancheta cu privire la dinamica accidentului și condițiile de siguranță din cadrul șantierului.

George Vasile a căzut printr-un luminator, de la aproximativ zece metri înălțime, în interiorul clădirii, lovindu-se violent de beton. Ceilalți muncitori au fost șocați de durerea și țipetele bărbatului.

„Din păcate – a explicat Liberatore Graziano, președintele cooperativei unde era angajat Vasile – el a depășit din greșeală limita de siguranță și a căzut îngol. Facem dintotdeauna astfel de lucrări și este pentru prima dată când s-a întâmplat așa ceva: suntem în stare de șoc”.

Rănitul, rezident la Pomarance, a fost operat de mai multe ori până acum.

Sindicatul CGIL din Livorno și-a exprimat solidaritatea față de lucrător și de familia sa. „Prea multe accidente continuă să se întâmple – au comentat sindicaliștii -. Noi cerem consolidarea serviciilor de inspecție și solicită ca Italia să adopte strategia de sănătate și de siguranță stabilite de UE. Suntem singura țară care nu a stabilit această strategie. Avem nevoie de o acțiune serioasă și sinergică, care investește și să abordeze în mod serios siguranța la locul de muncă. Doar lacrimi de crocodil nu servesc la nimic. Avem nevoie de substanță, prea multe accidente și prea multe vieți distruse“.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Pleacă românii, vin asiaticii! ”În timp ce filipinezele vin aici, bonele românce pleacă în Italia”

Veste proastă pentru filialele partidelor românești din diaspora: INTERZISE de Legea Siguranţei Federale din Germania